Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNRR: Au fost depuse cereri în valoare de 1,92 miliarde de euro pentru dezvoltarea localităților

Au fost accesate 1,92 de miliarde de euro disponibile din Fondul local, componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin care Ministerul Dezvoltării sprijină dezvoltarea localităților și o infrastructură mai prietenoasă cu mediul – a anunțat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, în urma încheierii, din 30 iunie, a apelului de proiecte.

Autoritățile publice au depus în total 4.012 cereri pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România, prin investiții în infrastructura locală care vor susține atât reziliența și tranziția verde a zonelor urbane și rurale, cât și reducerea disparităților teritoriale la nivel regional, intra-regional și intra-județean.

Prin această componentă, cu un buget total de 2,73 de miliarde de euro, se vor construi locuințe eficiente energetic pentru tineri și specialiști din sănătate și învățământ, se va investi în mobilitatea urbană verde, prin înnoirea parcului de vehicule nepoluante destinate transportului public, cu emisii zero de gaze de eșapament, se vor achiziționa puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice și se vor realiza piste pentru biciclete în localități.

Din investițiile finanțate, autoritățile locale au accesat toate fondurile disponibile pentru elaborarea planurilor de amenajare a localităților, necesare pentru o strategie de dezvoltare optimă a acestora. Totodată, fondurile pentru pistele de bicicletă, autobuze lungi pentru transportul în comun urban, troleibuze și stațiile de încărcare electrice aferente acestora, precum și pentru achiziționarea unor sisteme inteligente de management al transportului public în comun au fost accesate aproape în totalitate.

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 323