Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Sprijin din fonduri europene pentru românii vulnerabili pentru plata facturilor la energie și vouchere sociale, pe întreg anul 2023

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat sâmbătă, 26 noiembrie 2022, faptul că va asigura finanțarea pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire persoanelor/familiilor vulnerabile, precum și pentru acordarea în continuare a ajutoarelor pentru alimente și mese calde. 

  • 1.400 de lei pentru facturile la energie, în două tranșe, până la finalul anului

Beneficiarii eligibili: 

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările și completările ulterioare;

d) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Sprijinul acordat populației vulnerabile pentru compensarea prețurilor la energie va fi în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 și va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranșe, astfel:

- 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;

- 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operațional Capital Uman și Programul Operațional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

Lista cu cei care vor beneficia de acest sprijin va fi întocmită de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit și distribuit de către Compania Națională „Poșta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

  • Șase noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde

Vor avea dreptul la aceste ajutoare:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;

b) persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;

c) familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

d) familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

e) familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

MIPE va asigura finanțarea din fonduri europene (Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 și Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate) și din fonduri de la bugetul de stat plata tichetele sociale în valoare de 250 lei la 2 luni pentru alimente și mese calde.

Liste cu persoanele care vor primi aceste ajutoare vor fi stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 401