Marți, 20 decembrie 2022, continuă seria evenimentelor de conștientizare și promovare a inovării sociale organizate în cadrul proiectului SEED. Acest webinar va prezenta rolul relevant al cetățenilor în dezvoltarea inovației sociale, pe baza cercetărilor realizate în Italia, Grecia, România și Slovenia.
Harta realizată în cele patru țări arată că majoritatea mișcărilor cetățenești au fost create în anii de criză ca răspuns imediat la nevoile societății și funcționează la un nivel foarte profund. De obicei, au o răspândire în cartier, acțiunile lor sunt adesea scurte ca durată și amploare și funcționează strict în mod voluntar. În orice caz, ceea ce este de remarcat este că nu poate exista inovație socială fără cetățeni, chiar și atunci când inovația este declanșată și răspândită de actori publici sau privați.
Prin analiza a patru cazuri diferite, webinarul se va concentra pe condițiile și instrumentele care favorizează împuternicirea cetățenilor ca inovatori sociali. Vorbitorii vor reflecta asupra potențialității de a dialoga cu cetățenii și de a-i implica pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare mai eficiente.
Agenda evenimentului:
Prima parte:
A doua parte:
Participarea în cadrul evenimentului este gratuită, fiind necesară doar înscrierea în prealabil aici.
Proiectul SEED este finanțat de Comisia Europeană și are în vedere crearea de centre naționale de competențe pentru inovare socială în România, Italia, Slovenia și Grecia. www.fonduri-structurale.ro dezvoltă Centrul Național de Compentențe pentru Inovare Socială din România. Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile aici.
Sursa: SEED Project