Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Contracte semnate de aproape 19 miliarde de lei prin componenta C10 – Fondul Local din cadrul PNRR

Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a anunțat ieri, 3 ianuarie 2023, faptul că ministrul de resort, Cseke Attila, a semnat 175 de noi contracte finanțate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Descarcă lista

Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 132 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării, au o valoare totală de 1.403.005.725,73 de lei și vizează înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin achiziționarea de vehicule nepoluante, asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin construirea de piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local/metropolitan și achiziționarea de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri și locuințe de serviciu pentru specialiștii din sănătate și învățământ, precum și elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.

Potrivit comunicatului oficial, până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 2.424 contracte de finanțare, în valoare totală de 18.812.063.283,19 de lei.

Sursa: MDLPA 

Vizualizări: 298