Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat luni, 16 ianuarie 2023, calendarul de apelurilor PNRR actualizat la data de 12 ianuarie 2023.
Potrivit noului document, până la sfârșitul lunii ianuarie, mai exact 30.01.2023, se estimează lansarea apelului Sprijinirea inițiativelor culturale de accelerare a digitalizării producției și distribuției de filme, finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 11 - Turism și cultură, Investiția 7. Accelerarea digitalizării producției și distribuției de filme.
Pentru mai multe detalii referitoare la acest apel click aici.
Totodată, noul calendar a adus modificări pentru următoarele apeluri:
I. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi - apel pentru dezvoltarea retelei de scoli verzi (microbuze achizitie centralizata) - Componenta 15. Educație
II. Sprijinirea școlilor mici cu mai puțin de 40 elevi cu risc ridicat de abandon școlar PNRAS runda a III - a" - Componenta 15. Educație
III. Construirea de instalații de reciclare a deșeurilor în vederea atingerii țintelor de reciclare din pachetul economiei circulare (instalații reciclare) - Componenta 3. Managementul deșeurilor
IV. Programul de mentorat Orizont Europa (Programul de Vouchere CDI) - Componenta 9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare
V. Implementarea unei scheme de sprijinire a utilizării serviciilor de comunicații prin diferite tipuri de instrumente pentru beneficiari, cu accent pe zonele albe - Componenta 7. Transformarea Digitală
Descarcă calendarul actualizat
Ana-Maria Apetrei,
www.fonduri-structurale.ro
Sursa: MIPE