Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNRR: 4 noi contracte semnate pentru construirea unor trasee cicloturistice

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat joi, 23 februarie 2023, 4 contracte de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Cererile de finanțare aprobate au fost depuse de Consiliile Județene în parteneriat, pentru trasee care traversează cel puțin 3 județe, sunt continue pe o lungime de minimum 150 km, iar de la axa principală au conexiuni secundare către obiectivele turistice-culturale pe o rază de maximum 10 km.

„Construim trasee cicloturistice în 14 județe ale țării, cu semnarea contractelor de astăzi suntem la zi cu toate jaloanele, toate termenele asumate de Ministerul Dezvoltării prin PNRR”, anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila, după semnarea, în prezența primului ministru Nicolae-Ionel CIUCĂ, a patru contracte de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Traseele cicloturistice au ca scop încurajarea turismului sustenabil și prietenos cu mediul, precum și creșterea accesibilității zonelor turistice cum ar fi: Mănăstirea Putna, Cetatea Drobeta, Castelul Huniade sau Cetatea Histria.

Traseele, care însumează 3.272 km, vor traversa județele: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Dolj, Olt, Mehedinți, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Ilfov, Giurgiu, Călărași și Constanța.

Cu un buget de 247,5 milioane de euro, la care se adaugă 74,25 milioane euro reprezentând valoarea de 30% supracontractare (total 321,75 milioane euro), în cadrul acestei componente, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va asigura amenajarea a aproape 4.000 km de trasee cicloturistice.

Descarcă lista

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 324