Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNRR: S-a lansat apelul pentru transformarea digitală și adoptarea tehnologiei de automatizare a proceselor de lucru în administrația publică

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat vineri, 24 martie 2023, apelului non-competitiv de proiecte aferent Investiției 18. Transformarea digitală și adoptarea tehnologiei de automatizare a proceselor de lucru în administrația publică, din cadrul Componentei 7. Transformarea digitală din Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

Obiectivul general al apelului îl reprezintă sprijinirea transformării digitale, creșterea productivității și rezilienței și reducerea erorilor și a timpului de prelucrare a cererilor (cetățenilor) adresate autorităților publice, prin adoptarea de soluții de automatizare a proceselor de lucru robotice – RPA) (automatizarea sarcinilor laborioase, repetitive și bazate pe norme).

Obiectivele specifice ale apelului de proiecte:

  1. Analiza fluxurilor de lucru existente în instituțiile publice și propunerea de soluții tehnologice RPA adecvate.
  2. Lansarea cererii pentru instituțiile interesate să beneficieze de soluții RPA. 
  3. Implementarea de soluții de sprijinire a automatizării proceselor de lucru robotice și a inteligenței artificiale pentru 18 instituții publice din administrația centrală.

Solicitant eligibil: Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).

Bugetul total al investiției este de 21.900.000 euro  – finanțare PNRR, din care 14.700.000 euro, reprezintă contribuţie la tranziţia digitală.

Apelul este deschis în perioada 24.03.2023, ora 09.00 – 11.05.2023, ora 23.59.

Descarcă documentele

Sursa: MCID

Vizualizări: 888