Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNRR: Ghidul Solicitantului privind crearea unei rețele de centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, lansat în consultare publică

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului PNRR/2023/C13/MMSS/I4. Centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 13 – Reforme sociale, Investiția I4 Crearea unei rețele de centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice.

Obiectivul general al investiției este de a oferi acces la servicii de îngrijire pe termen lung de calitate pentru persoanele în vârstă prin intermediul unei rețele de centre de zi de asistență și reabilitare.

Solicitanții eligibili pentru proiectele depuse în cadrul acestui apel sunt:

  • unitățile administrativ-teritoriale, definite conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, respectiv:
    • județe;
    • municipii;
    • orașe;
    • comune.
  • asociații de dezvoltare intercomunitară înființate de autorități ale administrației publice locale aflate în proximitate, care doresc să înființeze și să furnizeze în comun aceste servicii.

Partenerii eligibili sunt:

  • furnizori de servicii sociale publici, acreditați în condițiile legii: unități administrativ-teritoriale (UAT), prin serviciile publice de asistență socială (SPAS) organizate ca direcții de asistență socială (la nivelul orașelor și municipiilor), compartimente funcționale în aparatul de specialitate al primarului (la nivelul comunelor) sau direcții generale de asistență socială și protecția copilului județene/locale ale sectoarelor municipiului București;
  • furnizori de servicii sociale privați, acreditați în condițiile legii: organizații neguvernamentale și culte care furnizează servicii sociale adresate persoanelor vârstnice.
  • grupuri de acțiune locală înființate de autorități ale administrației publice locale aflate în proximitate, care doresc să înființeze și să furnizeze în comun aceste servicii.

Valoarea totală a investiției este de 87.560.000 euro fără TVA, finanțat prin PNRR.

În cadrul prezentului apel de proiecte, se acordă finanțare pentru următoarele acțiuni:

  • construcția unei clădiri pentru înființarea de servicii sociale de tip centru de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice (cod 8810CZ-V-I), în complementaritate cu servicii de îngrijire la domiciliu asigurate prin echipe mobile proprii sau prin unități de îngrijire la domiciliu (cod 8810ID-I) pentru persoanele vârstnice;
  • echiparea/dotarea clădirii și a serviciilor sociale nou create;
  • operaționalizarea și susținerea funcționării servicii sociale nou create după finalizarea investiției pentru o perioadă de minim 1 lună, dar fără a depăși 30 iunie 2026;
  • acordarea serviciilor sociale prin centrele înființate în cadrul programului.

Categoriile de activități eligibile pentru finanțare în cadrul prezentului apel pot fi:

  • Lucrări de amenajare a terenului pentru pregătirea amplasamentului, amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor, precum plantare de copaci și reamenajarea spațiilor verzi;
  • Lucrări pentru asigurarea utilităților necesare funcționării obiectivului (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicații) care se execută pe amplasamentul obiectivului de investiție delimitat din punct de vedere juridic, precum și lucrări de racordare la rețelele de utilități);
  • Lucrări de proiectare și asistență tehnică (studii de teren, documentații-suport și cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri, autorizații, expertizare tehnică, certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor, proiectare și inginerie, etc.);
  • Lucrări de construcții, utilități generale și instalații aferente construcțiilor, necesare pentru înființarea unui centru de zi de asistență și recuperare cu echipă mobilă de îngrijire la domiciliu sau în complementaritate cu o unitate de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, cu respectarea cerințelor minime tehnice și funcționale prevăzute în Anexa nr. 3 la prezentul ghid;
  • Dotări cu bunuri, mobilier, echipamente de specialitate, echipamente IT, aparatură electrocasnică, vehicule de transport pentru serviciile de îngrijire la domiciliu, materiale necesare pentru asigurarea funcționalităților și specificațiilor din standardele minime de calitate prevăzute în Ordinul MMSS nr. 29/2019, anexele 6 si 8, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv dotări exterioare (bănci, coșuri de gunoi, pergole, etc.);
  • Susținerea funcționării serviciilor sociale nou înființate, în funcție de bugetul disponibil rămas după finalizarea construcției, dar fără a depăși data de 30 iunie 2026, cu respectarea legislației specifice în vigoare la data obținerii licenței de funcționare.

Proiectele vor fi depuse electronic prin intermediul platformei web PNRR.

Perioada de depunere a propunerilor de proiecte/cererilor de finanțare:

  • Data estimată lansare apel de proiecte: 24 aprilie 2023;
  • Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 24 aprilie 2023, ora 10.00;
  • Data și ora de închidere a depunerii de proiecte: 29 iunie 2023, ora 23.59.

Observațiile și sugestiile pot fi transmise până pe data de 23 aprilie 2023, la adresa de e-mail contact.pnrr@mmuncii.gov.ro

Descarcă documentele

Ana-Maria Apetrei,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MMSS

Vizualizări: 2536