Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a anunțat ieri, 24 mai 2023, faptul că va publica primele opt ghiduri de finanțare până la finalul lunii iunie, etapizat, pentru următoarele intervenții regionale:
Acestea vor însuma 23 de apeluri de proiecte, cu un buget total de peste 463 de milioane de euro, adică aproximativ 40% din alocarea Regiunii Vest pentru exercițiul financiar 2021-2027.
Potrivit comunicatului oficial, după publicarea ghidurilor, potențialii beneficiari vor avea la dispoziție o perioadă de timp pentru pregătirea proiectelor – o lună pentru intervențiile Drumuri Județene și Mobilitate urbană sustenabilă, respectiv două luni în cazul apelurilor destinate microîntreprinderilor, primele care vor fi lansate.
Ulterior vor putea fi depuse în sistemul MySMIS cererile de finanțare: apelurile vor fi deschise pentru depunerea proiectelor timp de o lună pentru microîntreprinderi, respectiv opt luni pentru intervențiile Drumuri Județene și Mobilitate urbană sustenabilă.
Sursa: ADR Vest