Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Programul Casa Verde Fotovoltaice: Bugetul pentru Regiunea Sud-Est a fost rezervat integral în primele 6 minute

Astăzi, 09 iunie 2023, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Sud-Est - judeţele judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea. 

Bugetul de 212.400.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele 6 minute prin înscrierea unui număr de 10.620 persoane fizice. 

„Programul Casa Verde Fotovoltaice continuă, astfel, în perioada următoare, peste 650 milioane lei vor fi accesați de persoanele fizice, conform calendarului, în regiunile Sud Muntenia, Sud-Vest și Vest. Importanța acestui program național este confirmată de interesul major în accesarea fondurilor de viitorii prosumatori, ceea ce ne determină să avem încredere că vom îndeplini obiectivul stabilit, acela de a crește capacităţile de producere a energiei electrice din surse regenerabile”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu. 

Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului, prin intermediul aplicației informatice, vor continua conform calendarului disponibil aici.

Sursa: AFM

Vizualizări: 164