Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

S-a lansat primul apel în cadrul PR Nord-Vest 2021-2027! Proiectele se pot depune începând cu 1 august

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), a publicat marți, 4 iulie 2023, Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte PRNV/2023/371A/1 – Dezvoltarea unor orașe verzi și îmbunătățirea infrastructurii verzi din zonele urbane.

Solicitanți eligibili

  • Unitățile administrativ-teritoriale (UAT) definite conform prevederilor OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
    • Municipiu reședință de județ.
  • Parteneriate între:
    • UAT Municipiu reședință de județ, în calitate de lider de parteneriat, și UAT Comună(e) din componența Zonelor Urbane Funcționale (ZUF) aferente Municipiilor reședință de județ, limitrofe acestora;
    • UAT Municipiu reședință de județ, în calitate de lider de parteneriat și UAT Județ.

Bugetul alocat apelului de proiecte este de 45,107,881.30 euro.

Activități eligibile obligatorii: 

Activități principale care pot fi finanțate în mod independent în cadrul proiectelor aferente acestui apel vizează modernizarea/ extinderea / construirea și dotarea spațiilor verzi realizate prin:

  • Crearea/modernizarea/extinderea de scuaruri/parcuri/grădini/păduri urbane/păduri-parc/păduri de agrement, care includ activităţi de înierbare, plantare cu plante autohtone perene, precum și plantarea de arbori și arbuști autohtoni, dar care sunt rezilienţi la viitoarele impacturi preconizate ale schimbărilor climatice;
  • Amenajarea spațiilor verzi aferente cursurilor de apă: intervenții asupra malurilor apelor (lacuri, cursuri de apă) și a zonelor din proximitatea acestora prin realizarea de spaţii verzi;
  • Realizarea de coridoare ecologice urbane, ce reprezintă structuri de peisaj de diferite dimensiuni, forme și vegetație, care permit conectarea cu zonele naturale sau semi-naturale (cum ar fi pădurile sau zonele agricole), în scopul mișcării și migrării speciilor.

Activități secundare care pot fi finanțate prin prezentul apel doar în cadrul proiectelor integrate care includ cel puțin o activitate principală din cele de mai sus, în caz contrar proiectele vor fi respinse de la finanțare:

  • Lucrări verzi ce constau în acoperișuri verzi, pereți verzi, terase/balcoane cu grădini şi spaţii verzi etc aferente clădirilor aflate în proprietatea solicitantului de finanţare și care sunt integrate la nivel teritorial cu investiţiile care se încadrează în activităţile principale menţionate mai sus;
  • Activităţi de igienizare a terenului (care nu presupun în mod obligatoriu defrişarea vegetaţiei existente), cu menţinerea arborilor importanţi din punct de vedere ecologic, modelarea terenului, curăţarea terenului de gunoaiele existente, pe terenurile supuse intervențiilor. Activităţile de igienizare nu pot să reprezinte activități de decontaminare chimică.

Activităţi eligibile conexe:

  • Alte intervenții complementare realizării de spaţii verzi: alei, foișoare, pergole, grupuri sanitare, spații pentru întreținere/vestiare, scene, piste pentru bicicliști, pontoane, trotuare, mobilier urban confecționat din materiale prietenoase cu mediul (bănci, coșuri de gunoi, toalete ecologice, suporturi biciclete, împrejmuire), crearea de facilități pentru recreere pe terenurile amenajate (hotspot-uri Wi-Fi, zone special amenajate pentru sport, locuri de joacă pentru copii); realizarea unor sisteme inteligente de supraveghere video în spațiile amenajate prin proiect; înlocuirea și/sau racordarea la utilități publice a terenului obiect al investiției; demolarea construcțiilor situate pe amplasamentul supus intervenției aferente infrastructurii verzi (cu excepția celor care aparțin patrimoniului cultural), realizarea de sisteme de irigații și sisteme de iluminat inteligente pentru spațiile verzi realizate; etc. Aceste intervenții contribuie la creșterea calității vieții cetățenilor şi vor fi utilizate materiale prietenoase cu mediul.

Cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada: 1 august 2023, ora 10:00 – 31 ianuarie 2024, ora 23:59.

Descarcă documentele

Sursa: ADR Nord-Vest

Vizualizări: 1611