Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNRR: Ghidul pentru sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză, în consultare publică

Ministerul Energiei a lansat ieri, 6 iulie 2023, în consultare publică Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.2 – Infrastructură de distribuție a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinație cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție), precum și capacitățile de producție a hidrogenului verde și / sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice, sub-măsura 2.2 – Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză, Componenta C.6 Energie din PNRR.

Beneficiari eligibili:

  • producătorii  de gaz natural, 
  • microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari producătoare de energie electrică,  
  • microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari producătoare de hidrogen, 
  • unităţi administrativ-teritoriale, 
  • institute naționale de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei, având personalitate juridică, definite prin OG 57/2002, inclusiv asocieri/parteneriate formate din acești actori.   

Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 148.752.500 euro.

Activități eligibile:

  • Achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacități noi, inclusiv extinderea de capacități  de producție a hidrogenului verde;
  • Capacitatea de stocare.

Potrivit ghidului în consultare, perioada de depunere a proiectelor este 17.07.2023, ora 10:00 - 16.08.2023, ora 17:00.

Descarcă documentele

Ana-Maria Apetrei,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Ministerul Energiei

Vizualizări: 629