Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a anunțat marți, 1 august, continuarea Programului de finanțare nerambursabilă 2023 și lansarea unei noi sesiuni de depunere a cererilor de finanțare de proiecte.
Sunt așteptate cu propuneri de proiecte asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, organizaţiile internaţionale, cât și persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate care utilizează finanțări nerambursabile pentru derularea de proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni, fără termen limită.
Având în vedere că, în cadrul Programului de finanțare nerambursabilă 2023, un solicitant poate depune cel mult trei proiecte, cu condiția ca acestea să se încadreze în programe diferite, DRP a venit cu următoarele precizări:
Cererile de finanțare trebuie trimise în format pdf, la adresa de e-mail proiecte@dprp.gov.ro. Este necesar ca fiecare anexă să fie atașată ca un singur document PDF, denumit ca atare. (de exemplu, Statut.pdf). Nu sunt acceptate alte formate (JPEG, PNG etc.).
După transmiterea pe e-mail a documentelor menționate, solicitantului i se transmite numărul de înregistrare al cererii. Ulterior, responsabilul de proiect solicită, prin e-mail, documente suplimentare sau clarificări, în funcție de specificul proiectului la care solicitantul are obligația de a răspunde în cel mult 3 zile lucrătoare.
Potrivit comunicatului oficial, cererile de finanțare se vor evalua periodic, iar rezultatele evaluării vor fi publicate pe site-ul DRP.
Descarcă documentele
Sursa: DRP