Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PR Nord-Vest: Un nou apel lansat privind creșterea siguranței traficului

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), a publicat miercuri, 2 august 2023, Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte 522.B – Echipamente pentru creșterea siguranței traficului.

Solicitanți eligibili:

  • Unităţi administrativ-teritoriale (UAT) Județ definite conform prevederilor OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ;
  • Parteneriate între UAT Județ și Municipiu reședință de județ, Municipiu(i), Oraș(e), Comună(e).

Alocarea prezentului apel de proiecte este de 15.000.000,00 euro.

Activități eligibile obligatorii:

  • Achiziționarea și montarea de echipamente destinate îmbunătățirii siguranței traficului în cadrul rețelei de drumuri județene, în conformitate cu Strategia Națională de Siguranță Rutieră 2021-2030, inclusiv lucrări de construcții necesare exclusiv montării echipamentelor destinate îmbunătățirii siguranței traficului în zona rețelei de drumuri județene;
  • Achiziționarea și montarea de echipamente pentru prevenirea incidentelor/accidentelor cauzate de fauna sălbatică, pe rețeaua rutieră secundară de drumuri județene, inclusiv lucrări de construcții necesare exclusiv montării echipamentelor;
  • Iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate marcate și semnalizate corespunzător, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică pentru crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni și suprafața carosabilului;
  • Achiziționarea de alte echipamente destinate îmbunătățirii siguranței traficului (inclusiv utilaje mulifuncționale echipate cu plug pentru zăpadă, freză zăpadă, mașină de împrăștiat sare/nisip sau perie, costisitoare, echipament pentru tăiere crengi, echipamente spălare semne de circulație etc) justificate în baza recomandărilor rezultate în urma inspecției de siguranță rutieră periodică/specifică, inclusiv lucrări de construcții necesare exclusiv montării echipamentelor.

Apelul de proiecte este competitiv, cu termen limită de depunere, iar cererile de finanțare vor putea fi depuse prin sistemul informatic MySMIS 2021/2021+ în perioada: 31 august 2023, ora 10:00 –   29 februarie 2024, ora 10:00.

Descarcă documentele

Sursa: ADR Nord-Vest

Vizualizări: 139