Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Vizită de lucru pentru verificarea unor obiective de investiții finalizate și finanțate de MDLPA în județul Argeș

Ministrul Adrian-Ioan Veștea s-a aflat duminică, 20 august 2023, într-o vizită de lucru în județul Argeș, unde a vizitat obiective de investiții finalizate și finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

În satul Schitu Golești, ministerul, prin Compania Națională de Investiții, a finanțat, cu 6.639.976,45 lei, construirea unei săli de sport cu tribună de 102 locuri. Sala este dedicată, în principal, uzului didactic, dar va putea fi utilizată și de restul comunității la sfârșit de săptămână sau în perioada vacanțelor, pentru practicarea unor sporturi precum handbal, baschet, tenis sau volei.

Și cei 178 de elevi ai școlii gimnaziale din satul Lăzărești vor beneficia de o sală de sport a cărei finanțare, în valoare de 932.682,33 de lei, a fost asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.

„Felicit toate autoritățile implicate în finalizarea acestor proiecte dat fiind că ne aflăm în pragul începerii unui nou an școlar și elevii vor putea avea condiții moderne pentru practicarea diferitelor activități sportive care să contribuie la dezvoltarea lor armonioasă”, a precizat ministrul.

Tot în satul Lăzărești, Guvernul României a sprijinit, cu 298.455 de lei, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020, reabilitarea și modernizarea unei clădiri social-culturale, care dispune de muzeu, sală pentru ansambluri populare, scenă, club, centru multifuncțional, bibliotecă, arhivă, depozit pentru alimente, vestiare și grupuri sanitare pentru echipele de fotbal.

Ministrul Dezvoltării a vizitat și parcul Băilor Kretzulescu din municipiul Câmpulung, obiectiv clasat în lista monumentelor istorice în grupa valorică „B” și care necesită finanțare în vederea reabilitării și extinderii.

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 118