Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

S-a lansat apelul de proiecte Ştiinţescu în județul Alba!

Fundația Comunitară Sibiu a lansat Fondul Științescu și în județul Alba, alături de Federația Fundațiilor Comunitare din România, Romanian-American Foundation şi partenerul local Fundația Bosch.

Fondul Științescu este un program de finanțare pentru proiecte educaționale care stârnesc pasiunea pentru științe și tehnologie a copiilor și tinerilor între 6 și 19 ani.

La ediția pilot Științescu Alba pot aplica:

  • Profesori și învățători (individual sau în echipă);
  • Echipe mixte compuse din elevi, profesori sau studenți;
  • Echipe de pasionați ai științelor din medii profesionale diverse (ingineri, programatori, muzeografi, cercetători, biologi, fizicieni, chimiști, artiști pasionați de STEAM etc.);
  • Organizații neguvernamentale, inclusiv asociații de părinți și absolvenți;
  • Echipe compuse din elevi de liceu sau de studenți.

Bugetul programului pentru această ediție este de 98.668 lei. Din acest fond se vor acorda granturi de maxim 15.000 de lei/proiect.

Termenul limită de depunere este 27 octombrie 2023.

Pentru mai multe detalii puteți accesa rubrica noastră alte finanțări.

Ana-Maria Apetrei,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: www.alba.stiintescu.ro 

Vizualizări: 204