Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POCU: Declarație de cheltuieli pentru rambursarea a 558,69 milioane euro de către Comisia Europeană

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (POCU), a transmis, vineri, 8 decembrie 2023, Autorității de Certificare și Plată din cadrul Ministerului Finanțelor, spre certificare și rambursare, o declarație de cheltuieli (DC 51) cu o valoare FSE de 558,69 milioane de euro.

Din alocarea totală pentru perioada 2014-2020 în valoare de 4,59 miliarde de euro, pentru proiectele derulate prin acest program operațional, Comisia Europeană a rambursat României 3,07 miliarde euro până la sfârșitul lunii noiembrie 2023. Suma totală transmisă spre decontare, inclusiv declarația de cheltuieli curentă, este de 4,27 miliarde euro, însemnând o rată de absorbție de aproximativ 93%.

Sumele reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor derulate prin Programul Operațional Capital Uman.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 108