Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat astăzi, 14 martie 2024, că au fost selectate la finanțare peste 2500 de proiecte în cadrul apelului de proiecte „Digitalizarea IMM-urilor Grant de până la 100.000 Euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”.
Conform comunicatului oficial, solicitanții selectați care se regăsesc pe una din cele trei liste intermediare publicate, dar care încă nu au primit deciziile de finanțare, vor primi în perioada următoare deciziile de finanțare prin intermediul platformei.
Procesul de contractate va începe pentru respectivii solicitanți care au primit decizia de finanțare, urmare a acceptării de către solicitant a finanțării, prin primirea unei Notificări privind începerea etapei de contractare a proiectului prin intermediul platformei proiecte.pnrr.gov.ro
Documentele care trebuie furnizate, în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la transmiterea Notificării privind începerea etapei de contractare a proiectului, sunt:
(document obligatoriu doar pentru solicitanții care au avut aceste coduri CAEN autorizate)
În cazul în care această declarație nu a fost transmisă, MIPE a publicat lista partenerilor bancari selectați conform prevederilor articolului 2, litera a) din OUG nr. 18/2023 sunt CEC BANK SA și BRD – Groupe Societe Generale SA. Pentru mai multe detalii click aici.
Chiar dacă solicitantul nu dorește să apeleze la credite, pentru implementarea proiectului, această declarație, prin care comunică opțiunea cu privire la partenerul bancar prin care dorește efectuarea operațiunilor aferente proiectului, trebuie obligatoriu transmisă.
Toate documentele solicitate se vor încărca sub semnătură electronică extinsă a reprezentantului legal al solicitantului / persoanei împuternicite de către acesta, în platforma PNRR, modulul comunicare, în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la transmiterea de către MIPE a Notificării privind începerea etapei de contractare a proiectului.
Ana-Maria Apetrei,
www.fonduri-structurale.ro
Sursa: MIPE