Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Proiectul pentru descentralizarea MAPDR se afla in elaborare

În baza Ordinului Ministrului Agriculturii Nr. 176/2009 s-au constituit echipe de lucru la nivelul aparatului central al ministerului pentru elaborarea proiectului de reorganizare şi descentralizare a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a instituţiilor subordonate acestuia.

Data limită până la care echipele vor trebui să predea propunerile de reorganizare şi descentralizare a MAPDR, precum şi proiectele de acte normative care vor sta la baza acestor modificări, este luni, 16 martie 2009.

Proiectele de acte normative vizând reorganizarea şi descentralizarea MAPDR vor fi discutate cu partenerii sociali şi cu grupurile parlamentare ale celor două camere şi vor fi postate pe site-ul instituţiei, spre dezbatere publică, potrivit legislaţiei privind transparenţa decizională.

Conducerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale urmăreşte ca, prin reorganizarea şi descentralizarea MAPDR şi a instituţiilor subordonate acestuia, să atingă următoarele obiective:

  • transferul deciziei, al serviciilor şi al resurselor către nivelul local;
  • evitarea suprapunerii atribuţiilor; 
  • creşterea calităţii serviciilor publice specifice domeniului agricol; 
  • apropierea de fermier (ca partener decizional şi beneficiar al serviciilor); 
  • înfiinţarea unei Camere Agricole în fiecare comună din ţară; 
  • degrevarea pe termen mediu şi lung a bugetului de sector (cheltuieli de personal, de funcţionare, etc.)
Reorganizarea MAPDR are ca scop eficientizarea structurilor ministerului şi vizează, în principiu, redistribuirea resurselor umane, financiare şi administrative în conformitate cu nevoile reale ale persoanelor din mediul rural. În acest sens, aceasta urmăreşte apropierea faţă de fermier prin: reorganizarea serviciilor teritoriale ale MAPDR, transferul competenţelor la nivelul structurilor locale, implicarea fermierilor în procesul decizional, încurajarea iniţiativelor de tip “bottom up”.

În urma descentralizării, MAPDR va îndeplini funcţiile de elaborare a strategiilor şi politicilor sectoriale şi de reglementare, cele de control şi inspecţii tehnice, precum şi funcţia de plată pentru fondurile comunitare; în timp ce structurile locale vor îndeplini funcţiile de administrare a patrimoniului şi servicii, cele de formare profesională şi informare a fermierilor şi cea de plată pentru fondurile din bugetul de stat.

Descentralizarea vizează înfiinţarea Camerelor Agricole la nivel local/judeţean/naţional, transferul derulării plaţilor naţionale de la nivel central la nivel judeţean/local, precum şi gruparea structurilor teritoriale în jurul Inspecţiei Publice în Agricultură.
La nivel tehnic, prezentăm mai jos modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor aflate în subordinea MAPDR, în urma descentralizării:

APIA
- Plăţile reprezentând sprijinul comunitar se realizează de la nivel central direct în contul beneficiarului în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) 1290/2005;
- Plăţile reprezentând ajutoarele naţionale se transferă la centrele judeţene APIA, pentru a fi plătite direct în contul beneficiarilor.

ANCA
- Structurile instituţionale vor fi preluate de către Camerele Agricole ca aparat tehnic operaţional pentru a răspunde cât mai bine nevoilor de asistenţă şi informare ale fermierilor;
- Personalul din cadrul instituţiei va fi preluat de Camerele Agricole.

ADS
Se desfiinţează, in urma transferului :
- atribuţiilor privind gestionarea rentei viagere în cadrul DADR;
- atribuţiilor şi patrimoniului (terenuri şi acţiuni), în cadrul administraţiei publice locale (Consilii Judeţene/Consilii Locale, care au atribuţii în administrarea, concesionarea şi închirierea terenurilor de utilitate publică), cu excepţia terenurilor agricole îndiguite rezultate din desecări;
- terenurile îndiguite vor fi alocate structurilor teritoriale ale ANIF.

ANARZ
Se reorganizează în Oficiul Naţional pentru Identificarea, Înregistrarea, Reproducţia şi Selecţia Animalelor şi Cota de Lapte
- Instituţie publică în subordinea directă a Ministerului Agriculturii
- Cu 42 oficii judeţene cu personalitate juridică
Cu atribuţii:
- Identificarea, înregistrarea şi administrarea la nivel naţional a bazei de date SNIIA pentru toate speciile de animale;
- Gestionarea cotelor de lapte;
- Activitatea de reproducţie, selecţie şi ameliorare.

ANIF
Se reorganizează prin transferul atribuţiilor privind:
- Lucrările din amenajările interioare de irigaţii inclusiv staţiile de punere sub presiune se predau către Organizaţiile Utilizatorilor de Apă;
- Administrarea, întreţinerea şi repararea barajelor şi digurilor de apărare împotriva inundaţiilor de pe râurile interioare vor fi transferate către Administraţia Naţională Apele Române;
- Atribuţiile privind întreţinerea şi repararea infrastructurii de irigaţii de interes naţional rămân în cadrul ANIF datorită reglementarilor stabilite prin acord cu Banca Mondială;
- Atribuţiile privind întreţinerea şi repararea digurilor de la Dunăre rămân în administrarea ANIF datorită faptului că în cadrul acestor diguri există staţii de pompare care alimentează infrastructura de irigaţii de interes naţional;
- Preia suprafeţele îndiguite prin desecări de la ADS;

Inspecţia Publică în Agricultură
Se reorganizează în subordinea directă a MAPDR din Direcţiile Agricole Judeţene şi celelalte structuri deconcentrate
Va cuprinde:
- Inspecţiile Tehnice pentru sectorul vegetal şi animal
- Compartimente de raportare şi statistică
- Unităţile fitosanitare
- Oficiile judeţene de studii pedologice şi agrochimice

Camerele Agricole
- structuri instituţionale nou-înfiinţate în sprijinul fermierilor
- Organizaţii neguvernamentale de utilitate publică, autonome, create în scopul de a reprezenta şi promova interesele socio-economice ale populaţiei care derulează activităţi în domeniile agriculturii şi conexe;
- Au două componente: aparatul tehnic (specialişti, consultanţi, etc) şi corpul aleşilor (reprezentanţi ai fermierilor)
- Sunt organizate la nivel: local, judeţean şi naţional
- Finanţarea mixtă: buget naţional, local, venituri proprii.

Sursa: www.madr.ro

Vizualizări: 115