Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Tinutul Padurenilor din Hunedoara va fi conectat la civilizatie cu ajutorul banilor europeni

Tinutul Padurenilor, una dintre cele mai pitoresti zone din judetul Hunedoara va avea in sfarsit acces la civilizatie, fiind aprobat un proiect de reabilitare a drumului judetean (DJ) 687 D, depus de Consiliul Judetean Hunedoara, in cadrul POR.

Din Tinutul Padurenilor fac parte comunele Batrana, Bunila, Cerbal, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii si Toplita si satele Alun, Cerisor, Poinita Voinii, Plop, Ruda si Valari.

Reprezentantii Consiliului Judetean Hunedoara au declarat ca reabilitarea acestui drum este obiectul celui mai mare dintre cele trei proiecte de acest gen care au fost depuse in vederea obtinerii unei finantari europene. Lucrarile de amenajare a DJ 687 D vor incepe in cea de-a doua parte a acestui an si se preconizeaza ca vor fi finalizate in urmatorii trei ani.

„Tinutul Padurenilor este o zona cu un potential turistic deosebit, care trebuie pusa in valoare. Construirea acestui drum va schimba radical viata oamenilor de acolo. In plus, accesul din municipiul Hunedoara spre judetul Caras-Severin se va face mult mai usor, fara sa mai fie nevoie de un ocol in lungime de 60 de kilometri”, a declarat Mircea Ioan Molot, presedintele Consiliului Judetean Hunedoara.

Sursa: www.ecomunitate.ro

Vizualizări: 167