Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Energia verde combate saracia in satele constantene

Investitiile in parcurile eoliene din zona Dobrogei se vor ridica la peste 4 miliarde euro in urmatorii trei ani. In prezent, in judetul Constanta, cinci companii nationale si internationale deruleaza astfel de proiecte, aflate in diferite stadii de executie - Eolica, CEZ, Enel, Energias de Portugal si Iberdrola.

„Dobrogea se afla pe primul loc in Romania in ceea ce priveste potentialul pentru energiile regenerabile. In momentul de fata, in zona Fantanele se dezvolta cel mai mare proiect eolian din Europa, iar evolutiile viitoare ar putea sa ne rezerve alte surprize”, a explicat Catiusa Tompos, sef birou Agentia de Protectie a Mediului Constanta.

Conform APM, alte zeci de proiecte autorizate sau in curs de autorizare vizeaza dezvoltarea de centrale eoliene in localitatile Pantelimon, Ostrov, Silistea, Galbiori, 23 August, Pecineaga, Adamclisi , Istria, Sacele, Targusor, Dorobantu, Pestera, Topraisar si Vulturul. Daca pana acum trei ani reprezentantii autoritatilor locale nu priveau cu interes proiectele eoliene si in unele cazuri au pus chiar piedici in calea dezvoltarii programelor energetice, incepand cu anul trecut situatia s-a schimbat radical.

Faptul ca, odata cu demararea lucrarilor pentru „fermele eoliene”, investitorii amenajeaza si sistematizeaza suprafete intinse de teren (drumuri, alimentare cu energie, apa, etc.), i-a determinat pe factorii de decizie locali sa faca eforturi in vederea atragerii acestor oameni de afaceri.

Sursa: www.ecomunitate.ro

Vizualizări: 76