Schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor în producția de biocombustibili avansați

Apelul de proiecte este o schemă de ajutor de stat care sprijină investițiile în producția de biocombustibili avansați în scopul creșterii ponderii energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor. Finanțarea se acordă pentru înființarea de noi capacități de producție a biocombustibilului avansat, cum ar fi bioetanolul, SAF și HVO.
Beneficiari eligibili

Potențialii beneficiari ai prezentei Scheme de ajutor de stat sunt întreprinderile (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și întreprinderi mari, inclusiv întreprinderile nou-înființate), legal înregistrate în scopuri fiscale în România, la momentul depunerii Cererii de finanțare, care urmăresc să realizeze investiții în producția de biocombustibili avansați pe teritoriul României.

Potențialii beneficiari ai prezentei Scheme de ajutor de stat trebuie să aibă ca activitate înscrisă în Statutul societăţii / Actul constitutiv, între altele, activitatea privind producerea de produse chimice organice de bază, corespunzătoare Diviziunii 20 „Fabricarea substanțelor și a produselor chimice”, codul CAEN 2014 ”Fabricarea altor produse chimice organice de bază”

Aria de implementare a proiectului

Aria de implementare este națională.

Creează un cont pentru a vizualiza detaliile acestei oportunități de finanțare

Fii în pas cu ultimele știri despre programele de finanțare și oportunitățile de a finanța ideile tale.