Finanțare pentru întreprinderi sociale – Mediul Urban
Proiectele prezentate mai jos sunt finanțate în cadrul apelului PEO „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban” și oferă finanțare nerambursabilă pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi sociale în mediul urban al regiunilor mai puțin dezvoltate, având ca obiectiv îmbunătățirea accesului la piața muncii pentru tineri, șomeri de lungă durată și grupuri defavorizate.
În cadrul apelului au fost selectate 134 de proiecte, iar administratori de grant stabilesc o serie de reguli proprii pentru modul în care gestionează finanțarea și în care oferă sprijin celor selectați. Condițiile prezentate de noi mai jos sunt cele aplicabile pentru toate inițiativele, dar ele pot fi modificate de fiecare administrator de grant.
Vă rugăm să consultați condițiile complete la nivelul fiecărui administrator de grant.
Beneficiari eligibili
Aceste proiecte se adresează:
- Persoanelor care caută loc de muncă;
- Tinerilor cu vârsta între 30-35 de ani;
- Persoanelor inactive;
- Persoanelor din grupuri dezavantajate;
- Șomerilor, inclusiv de lungă durată.
Cei ce coordonează activitățile de cursuri de formare și alocă sume pentru înființarea întreprinderilor fac parte din categoriile:
- Organizații din economia socială, rețele, uniuni, furnizori de servicii sociale, sindicate, patronate, furnizori de formare profesională și servicii de ocupare, asociații profesionale, camere de comerț, ONG-uri și autorități publice centrale sau locale.
Aria de implementare a proiectului
Implementarea se poate realiza în mediul urban al regiunilor mai puțin dezvoltate ale României (toate localitățile urbane, mai puțin cele din regiunea București - Ilfov): Sud-Vest Oltenia, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest și Centru.
Creează un cont pentru a vizualiza detaliile acestei oportunități de finanțare
Fii în pas cu ultimele știri despre programele de finanțare și oportunitățile de a finanța ideile tale.