Noua Măsură 3: Finanțări de până la 1 milion de euro pentru IMMuri! Imobilele rămân eligibile

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate a publicat astăzi spre consultare ghidul solicitantului pe care vor trebui să îl urmeze antreprenorii care doresc să obțină finanțare pentru afacerile afectate de COVID-19. Noua oportunitate de finanțare a apărut ca urmare a anulării de către ministrul Năsui a Măsurii 3 din cadrul OUG 130.

Apelul se adresează IMM-urilor, ajutorul de stat acordându-se pentru granturi pentru investiții în activități productive.

Tipuri de activități eligibile:

  • Construirea/achiziția/extinderea spațiilor de producție/servicii – maxim 50% din valoarea proiectului;
  • Dotarea cu active corporale, necorporale.

Solicitanții eligibili nu trebuie să fie întreprinderi în dificultate în anul 2019. Întreprinderile trebuie să fie active în următoarele sectoare:

  • Clasa C – Industria Prelucrătoare (fără codurile 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției);
  • Clasa F – Construcții;
  • Clasa G – Comerț cu ridicata și cu amănuntul; Repararea autovehiculelor și motocicletelor;
  • Clasa H – Transport și depozitare;
  • Clasa I – Hoteluri și restaurante;
  • Clasa M – Activități profesionale, științifice și tehnice;
  • Clasa N – Activități de servicii administrative și de activități de servicii suport;
  • Clasa P– Învățământ;
  • Clasa Q – Sănătate și asistență socială;
  • Clasa R – Activități de spectacole, culturale și recreative;
  • Clasa S – Alte activități de servicii.

Nu vor fi sprijinite în cadrul măsurilor sectoarele/tipuri de ajutoare:

  • activităţi legate de fabricarea produselor din alcool, tutun, armament;
  • activităţi de jocuri de noroc și pariuri.

Pentru solicitanții care intenționează să achiziționeze o clădire, pentru realizarea investiției este acceptată depunerea unui antecontract de vânzare/cumpărare pentru clădirea în cauză, în etapa de depunere a cererii de finanțare.

Bugetul total alocat este echivalentul în lei a sumei de 358.384.803,64 euro, iar valoarea maximă a ajutorului pentru o afacere este echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro.

Intensitatea finanțării publice în ceea ce privește investițiile productive este de:

  • 95% pentru micro întreprinderi;
  • 90% pentru întreprinderi mici;
  • 85% pentru întreprinderi mijlocii.

Aplicanții vor trebui să pregătească un plan de afaceri complex, spre deosebire de cererea de finanțare care trebuia inițial depusă pe Măsura 3. Depunerea aplicațiilor se va face prin intermediul platformei informatice MySMIS.

Grila de evaluare nu mai seamănă cu cea de pe Măsura 3!

Noua grilă de evaluare propusă de Autoritatea de Management conține criterii diferite față de cele utilizate la măsurile anterioare:

  • Afacerile vor primi 40 de puncte dacă le-a scăzut cifra de afaceri în 2020 față de 2019 cu cel puțin 30%
  • Alte 40 de puncte se vor acorda dacă proiectul vizează obiective de mediu în proporție de cel puțin 90% din valoarea sa (nu am identificat alte precizări cu privire la modalitatea de evaluare a acestui criteriu)
  • 5 puncte se acordă pentru firmele active pe codul CAEN unde importurile sunt mai mari decât exporturile
  • 5 puncte se acordă dacă proiectul propune un produs/proces inovativ
  • 10 puncte se acordă pentru creșterea productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate - cifra de afaceri împărțită la numărul de angajați (anul de referință este 2019, iar numărul de angajați în anul 3 de sustenabilitate trebuie să fie cel puțin egal ca cel din anul 2019) ≥15%

Descarcă ghidul

Perioada de consultare publică este de 10 zile lucrătoare, începând de astăzi (n.r. 10 septembrie 2021) până la data de 24 septembrie 2021, ora 17.00. Observațiile vor fi transmise la adresa de e-mail: secretariat.poc@mfe.gov.ro .

Antonia Anton,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MIPE