Au fost aprobate criteriile de selecție pentru o serie de apeluri din cadrul PR București-Ilfov!

Joi, 20 iunie 2024, a avut loc cea de-a șasea reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 (CM PR BI), organizată de Autoritate de Management a Programului Regional București-Ilfov (AM PR BI).

În cadrul reuniunii au fost prezenți pe lângă membri și observatori (reprezentanți ai autorităților locale, regionale, naționale, ai mediului universitar, de cercetare, privat și nonguvernamental) și alte instituții și organizații direct interesate de criteriile de selecție supuse dezbaterii.

Conform comunicatului oficial, discuțiile și propunerile formulate de participanți au dus la aprobarea criteriilor de selecție pentru o serie de apeluri de proiecte aflate în consultare publică sau care urmează să fie puse în consultare publică, după cum urmează:

  • Apelul dedicat infrastructurii educaționale pentru învățământul superior (universități) - acțiunea 6.4;
  • Apelul dedicat infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic - acțiunea 6.3;
  • Apelul dedicat sprijinului pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor - acțiunea 1.8;
  • Apelul dedicat digitalizării IMM-urilor - acțiunile 1.6 și 1.7.

Totodată, au fost supuse unei prime dezbateri:

  • Criteriile de selecție pentru apelul dedicat creșterii siguranței rutiere - acțiunea 5.2;
  • Criteriile de selecție pentru apelul dedicat creării, îmbunătățirii și extinderii spațiilor și infrastructurilor verzi acțiunea 3.5.

De asemenea, a fost discutată și aprobată Metodologia procesului de evaluare și selecție pentru Prioritatea 1 a Programului Regional București-Ilfov 2021-2027 și au fost prezentate informații actualizate privind apelul de verificare a strategiilor teritoriale integrate.

Sursa: ADR BI