PR BI: S-a lansat apelul privind modernizarea infrastructurii educaționale pentru învățământul superior

Autoritatea de Management pentru Programul Regional București-Ilfov a publicat săptămâna trecută Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte PR BI P6/ 6.4/ 1/2024 - Apel dedicat infrastructurii educaționale pentru învățământul superior (universități) din cadrul Priorității 6 a PR BI – O regiune cu infrastructură educațională modernă.

Solicitanți eligibili:

  • Instituții de învățământ superior de stat localizate în regiunea București-Ilfov;
  • Parteneriate între Instituții de învățământ superior de stat și unitățile/ subunitățile administrativ teritoriale din regiunea București-Ilfov.

Alocarea financiară pentru acest apel de proiecte este de 39.663.009 euro.

Activități eligibile:

  1. construirea de noi clădiri aferente infrastructurii de învățământ superior existente;
  2. extinderea infrastructurii de învățământ superior existente;
  3. modernizare infrastructurii de învățământ superior existente (inclusiv accesibilizarea);
  4. dotarea infrastructurii de învățământ superior (hardware și software – inclusiv site, echipamente, aparate și materiale didactice necesare în cadrul procesului de învățământ, mobilier pentru sălile de clăsă, laboratoare sau ateliere sau alte facilități, etc, precum și dotări specifice pentru persoanele cu CES);
  5. activități de cooperare interregională, transfrontalieră și transnațională;
  6. activități de comunicare și vizibilitate a proiectului, consultanță, proiectare, managementul implementarii proiectului, auditul financiar. 

Proiectele care prevăd doar activitățile enumerate la punctele 4-6 nu sunt eligibile.

Perioada de depunere a proiectelor va începe în data de 16.09.2024, ora 12.00 și se va încheia în data de 16.10.2024, ora 12.00.

Descarcă documentele 

Pentru mai multe detalii click aici.

Ana-Maria Apetrei,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: ADR București-Ilfov