Ești membru? Cont nou / Autentificare

Alte Finanţări

Granturi pentru participarea la evenimente de brokeraj organizate la nivelul Pilonului II din cadrul Orizont Europa

Solicitanți eligibili Finanțare acordată Perioada de desfășurare
Persoane fizice, angajate al unor organizații cu personalitate juridică înregistrate în România Sunt rambursate cheltuieli de călătorie pentru participarea în persoană la evenimente de brokeraj (transport, cazare), în limita a 1000 Euro per solicitant (persoană). noiembrie 2023 - ianuarie 2025

Finanțator

UEFISCDI

Despre proiect

Proiectul suport RO-NCP_WIDERA.NET (parte a proiectului UE NCP_WIDERA.NET: Rețeaua transnațională de Puncte Naționale de Contact (NCP) pentru extinderea participării și consolidarea spațiului european de cercetare susține participarea cercetătorilor din România la evenimente de brokeraj din cadrul clusterelor din Pilonul II al programului-cadru Orizont Europa în perioada nov. 2023 - ian. 2025. În această perioadă, poate fi susținută participarea a 70 de participanți din România la evenimente de brokeraj organizate în cadrul Pilonului II - Orizont Europa.

Eligibilitate

(Condiții obligatorii cumulativ pentru fiecare solicitant - persoană fizică)

  • Să fie angajat într-o universitate, organizație de cercetare, companie, IMM, ONG sau altă organizație cu personalitate juridică înregistrată în România. 
  • Să aibă titlul de doctor sau să aibă minimum trei ani experiență (full time) în activități de cercetare.
  • Fluent în limba engleză (scris, vorbit).

Beneficiază de rambursarea cheltuielilor de participare la un eveniment de brokeraj maximum 3 (trei) participanți din cadrul aceleiași organizațiivezi 1, la același eveniment de brokeraj.

Un solicitant (o persoană) beneficiază de rambursarea cheltuielilor pentru participarea la maximum 2 (două) evenimente de brokeraj diferite (în perioada nov. 2023 - ian. 2025).  

Se acordă prioritate solicitanților care participă activ la un eveniment de brokeraj, si anume:

  • coordonator de propunere de proiect de cercetare-inovare care va fi depus în unul din clusterele Pilonului II din programul Orizont Europa; 
  • conducător potențial de pachet de lucru (work package leader) într-o propunere de proiect de cercetare-inovare care va fi depus în unul din clusterele Pilonului II din programul Orizont Europa;  
  • participant la evenimentul de brokeraj cu pitch presentation.

Cheltuieli rambursate

Finanțarea se acordă numai sub forma rambursării costurilor suportate efectiv de solicitant:

  • transport (călătorie cu trenul [clasa a doua], călătorie cu avionul [clasa economică] sau călătorie cu autocarul) pe o rută internațională; rambursarea nu acoperă costurile de călătorie cu mașina personală.
  • transport cu mijloace de transport în comun (aeroport-hotel (ziua întâi) și hotel-aeroport (ultima zi)); cheltuielile aferente transportului intern efectuat în regim de taxi sau car sharing, în intervalul în care serviciile de transport public în comun nu sunt disponibile.
  • cazare, în conformitate cu limitele privind costurile de cazare pentru deplasări internaționale prevăzute în HG518 - 10.07.1995 (cu modificările și completările ulterioare). Cazarea se decontează în plafonul a 150 Euro/noapte (fără factură) se va calcula la cursul BNR din data ultimei zi a deplasării.
  • Documentele de călătorie în Euro (chitanțe/bilete/bonuri, posibil facturi pentru biletele de avion) se vor calcula la cursul BNR din data documentului justificativ. 

Rambursarea cheltuielilor de participare în persoană la un eveniment de brokeraj se acordă după principiul „primul venit”, până la epuizarea fondului de rambursare, care se ridică la 70000 (șaptezeci de mii) EUR pentru perioada nov. 2023 - ian. 2025.  

Documente

Formular de informare UEFISCDI

  • Se completează online, pe site.
  • La completarea formularului de aplicare trebuie atașată validarea participării la brokeraj, primită de la organizatorii evenimentului (se trimite în format electronic la adresa de email brokeraj-ncp@uefiscdi.ro).
  • Formularele de informare/aplicare completate online sunt centralizate la NCP@UEFISCDI (brokeraj-ncp@uefiscdi.ro).​

Contract de mandat cu UEFISCDI

  • Document [Word]
  • Contractul de mandat are două anexe: Anexa 1 - Condiții obligatorii....; Anexa 2 - Cerere de rambursare (doar pentru exemplificare).
  • Se descarcă documentul de pe site, se completează direct pe calculator (în câmpurile colorate din interior, în care, între paranteze, sunt trecute indicații despre ce trebuie scris în acel câmp), se printează, se semnează și se trimite prin poștă la adresa: UEFISCDI, Dr. Daniela Dragomir, NCP Widening&ERA, Str. Frumoasă nr. 30 (parter), 010987 București.​

Cerere de rambursare

  • Se completeaza online, pe site.
  • Documentele de călătorie, copii scanate, se încarcă online în formularul de Cerere de rambursare.
  • Cererile de rambursare completate online (împreună cu documentele de călătorie scanate, PDF) sunt centralizate la NCP@UEFISCDI (brokeraj-ncp@uefiscdi.ro) și transmise departamentului financiar al UEFISCDI pentru verificare.
  • Documentele justificative de călătorie, în original, se trimit prin poștă (la adresa: UEFISCDI, Dr. Daniela Dragomir, NCP Widening&ERA, Str. Frumoasă nr. 30 (parter), 010987 București). Dana le transmite mai departe departamentului financiar al UEFISCDI, pentru verificare și efectuarea decontului.​

Etape

  1. Identificare brokeraj organizat ca eveniment fizic în cadrul clusterelor din Pilonul II al programului-cadru Orizont Europa.
  2. Înregistrare la brokeraj (pe site-ul brokerajului).
  3. Validarea participării la brokeraj (de către organizatorii brokerajului).
  4. Informare UEFISCDI de validarea participării la brokeraj (Formular de aplicare).
  5. Semnare Contract de mandat cu UEFISCDI. Contractul de mandat [Word] se completează online (în câmpurile colorate din interior, în care, între paranteze, sunt trecute indicații despre ce trebuie scris în acel câmp), se printează, se semnează și se trimite prin poștă la adresa: UEFISCDI, Dr. Daniela Dragomir, NCP Widening&ERA, Str. Frumoasă nr. 30 (parter), 010987 București.
  6. Participare în persoană la brokeraj (cheltuieli de participare suportate de către participant).
  7. Completare Cerere de rambursare și trimitere documente justificative (scanate) la adresa brokeraj-ncp@uefiscdi.ro, în termen de 15 zile de la efectuarea deplasării.
  8. Trimitere documente justificative de călătorie în original, prin poștă, la adresa: UEFISCDI, Dr. Daniela Dragomir, Str. Frumoasă nr. 30 (parter), 010987 București.
  9. Rambursarea cheltuielilor va fi făcută după primirea tuturor documentelor în original de către UEFISCDI.

Pentru mai multe detalii click aici.

Vizualizări: 137
Contact

E-mail: brokeraj-ncp@uefiscdi.ro

Exemple de brokeraje

Exemple de brokeraje sunt disponibile aici. Pot exista și altele, în funcție de Clusterul de interes.

Știri recente
Azi, 09 mai 2024
Ieri, 08 mai 2024