Ești membru? Cont nou / Autentificare

Fisa Proiect PNRR - Capacităţi de producţie pe gaz pentru cogenerarea de energie electrică și termică în încălzirea centralizată

Beneficiari eligibili

  • Întreprindere Mare
  • Autoritate publică locală
  • IMM

Obiectiv specific

Obiectivul măsurii de investiții este de a contribui la realizarea unei decarbonări adânci prin investiţii în unități/centrale de producţie a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență, în sectorul încălzirii centralizate, flexibile, prin folosirea gazului natural, pregătite pentru amestec cu gazele regenerabile/ cu emisii reduse de carbon, inclusiv hidrogen verde, oferind centralelor posibilitatea să atingă pe durata de viaţă economică, pragul de maximum 250g CO2 eq/KWh.

Condiții beneficiari eligibili

Solicitanții eligibili în cadrul Ghidului solicitantului (conform codului CAEN eligibil precizat la secțiunea 2.1 din ghid), sunt:

  • Societăţile (întreprinderi mici, mijlocii și mari) constituite conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau conform Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, care au ca obiect de activitate producerea energiei electrice și termice în cogenerare (CHP) în termoficarea urbană. *Solicitantul derulează activități economice eligibile din sectoare aferente secţiunii D - Producția de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, definită conform codificării CAEN Rev. 2 
  • Unități administrativ-teritoriale definite conform prevederilor legale în vigoare.

Activiități eligibile

În cadrul acestei măsuri de investiții vor fi finanțate proiecte care au ca obiectiv realizarea/ modernizarea unităților de producţie a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență, în termoficarea urbană, prin folosirea gazului natural, pregătite pentru amestec cu gazele regenerabile/ cu emisii reduse de carbon, inclusiv hidrogen verde, și flexibile din punctul de vedere al volumului de hidrogen ce va fi utilizat pe parcursul duratei de viata economica a investitiei, fiind evitat efectul de blocare (lock-in) oferind centralelor posibilitatea să atingă pe durata de viaţă economică, pragul de maximum 250g CO2 eq/KWh.
 

Următoarele activităţi prevăzute în proiect sunt eligibile:

  • Achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construcția/modernizarea centralelor de cogenerare flexibile si de înaltă eficiență în termoficarea urbană, pe gaz ;
  • Construcţii care fac obiectul proiectului de producere a energiei prin cogenerare de înaltă eficiență în termoficarea urbană, aferente unităților de cogenerare construite/modernizate.

Alte instalaţii/ echipamente decât cele de mai sus pot fi considerate eligibile numai dacă solicitantul dovedeşte faptul că sunt absolut necesare în vederea implementării sistemelor de cogenerare de înaltă eficiență, în termoficarea urbană în conformitate cu prevederile PNRR, măsura de investiții I.3 -Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană, în vederea realizarii unei decarbonizări profunde.

Activități cu caracter general:

  • Managementul de proiect, ca parte integrantă a proiectelor și limitat la maximum 10% din valoarea eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 20.000 euro (la cursul InforEuro din luna anterioară depunerii cererii de finanțare);
  • Auditul financiar
  • Informare și publicitate (obligatoriu).

Valoarea eligibilă proiecte

Pentru proiectele finanțate prin această măsură intensitatea ajutorului de stat acordat din bugetul PNRR este 100% din  costurile eligibile, cu respectarea regulilor de ajutor de stat.

Diferența până la valoarea totală a proiectului se acoperă de către beneficiar. Acesta trebuie să aducă o contribuție financiară pentru diferența până la totalul costurilor proiectului, fie din resurse proprii, fie din surse atrase, sub o formă care să nu facă obiectul nici unui ajutor public.

Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate şi nu poate depăşi 50.000.000 euro echivalent în lei la cursul Inforeuro din luna anterioară depunerii cererii de finanţare/ proiect de investiţii.

Costurile eligibile sunt fie costurile suplimentare de investiţii pentru echipamentele și lucrarile necesare pentru ca instalaţia să funcţioneze ca instalaţie de cogenerare de înaltă eficienţă, în comparaţie cu instalaţiile convenţionale de producere  energie electrică sau energie termică având capacitatea cel mult egală cu cea care se modernizează, fie costurile suplimentare de investiţii pentru modernizarea în vederea obţinerii unei eficienţe sporite în cazul în care o instalaţie existentă atinge deja pragul de înaltă eficienţă.

Depunerea proiectului

Înainte de demararea completării conţinutului cererii de finanţare, solicitanţii au obligaţia înregistrării în sistemul informatic. Elaborarea Cererii de finanţare se va face conform  modelului din Anexa nr.1.

*Informații preliminare, extrase din ghidul solicitantului consultativ.

Ghidul finanțării

Descarcă Ghidul Solicitantului

Căutați finanțare europeană

Finanțare inactivă
Perioadă de depunere proiect:

31 martie 2022 - 01 octombrie 2022

Sursa de finanțare
Programul Operațional:

Planul Național de Redresare și Reziliență

Axa prioritară:

Componenta 6 - Energie

Vrei finanțare? Te ajutăm să iei legătura cu experții! Trimite-le un e-mail!

Cere ofertă de consultanță
Știri recente
Azi, 09 mai 2024
Ieri, 08 mai 2024