Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Orban la final de mandat: Anul acesta, risc de dezangajare zero pentru POR, PODCA, POAT si POSDRU

La final de mandat, Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene, a organizat o conferinta de presa la care a tinut sa faca un bilant al activitatii sale, vorbind atat de realizari si de situatii nefavorabile care inca nu au fost remediate cat si de masuri care trebuie luate in continuare in domeniul fondurilor europene.

Referitor la platile Comisiei Europene catre Romania, in prezent au fost solicitate spre rambursare 12,6% din sumele alocate, adica 2,42 mld de euro, iar Orban preconizeaza ca pana la sfarsitul anului procentul va ajunge pana la 15%, avand in vedere ca va mai fi transmisa Comisiei o noua serie de cereri. Absorbtia reala a instrumetelor structurale la 30 noiembrie 2012 a ajuns la 9,72%.

Situatia pe Programe Operationale

Ministrul Mediului a anuntat reluarea platilor Comsiei Europene pe POS MEDIU, iar Orban a previzionat ca si POR va fi deblocat in totalitate in cateva saptamani, “poate pana la sfarsitul anului”. Conform ministrului Afacerilor Europene, POSDRU va fi complet deblocat in ianuarie-februarie in urma misiunii de audit initiate de Comisie, doar POS Transport si POSCCE ramanand in dificultate, urmand cel mai probabil ca acestea sa fie deblocate in etape, undeva in primul trimestru al anului viitor. Tot in acest registru, Ministrul a anuntat ca POR, PODCA, POAT si POSDRU au in acest moment risc de dezangajare 0, ramanand ca pentru celelalte 3 programe - POSMEDIU, POSCCE si POS Transport - suma totala dezangajata sa ajunga la 443 milioane de euro. 230 de milioane de euro din aceasta suma revin doar POS Transport, aceasta suma fiind destul de dificil de modificat pana la sfarsitului anului avand in vedere ca pe acest program nu sunt cereri de rambursare ce trebuie depuse la Comisie.

Realizarile mandatului octombrie 2011 - decembrie 2012

Dincolo de aceste date, Orban a prezentat pe scurt realizarile din timpul mandatului sau:

  • Imbunatatirea sistemului de verficare a achizitiilor publice
  • Introducerea eligibilitatii TVA-ului nedeductibil
  • Masuri pentru cresterea capacitatii administrative
  • Utilizarea expertizei institutiilor financiare internationale
  • Simplificarea si uniformizarea procedurilor de achizitii publice
  • Cresterea transparentei institutionale
  • Lansarea lucrarilor de pregatire a perioadei 2014-2020
  • Imbunatatirea campaniei de comunicare (crearea Centrului de Informare pentru Instrumente Structurale
  • Elaborarea cadrului financiar pentru graturile Spatiului Economic European
  • Sprijinirea constanta a beneficiarilor de fonduri europene

Orban:“Fara imbunatatirea capacitatii administrative ne vom confrunta cu aceleasi probleme”

Orban se declara nemultumit de masurile luate pentru cresterea capacitatii administrative si propune ca interesul pentru aceasta componenta sa fie din ce in mai crescut. De altfel, el considera ca pentru urmatoarea perioada este necesar un cadru institutional mai eficient:
  • un singur minister care sa aiba in subordine Autoritatile de Management si structurile de management pentru agricultura si pescuit,
  • reducerea numarului Autoritatilor de Management la 3-4.

De asemenea, pentru perioada imediat urmatoare, acesta considera ca trebuie luate in continuare masuri pentru deblocarea completa a tuturor programelor operationale. Actualul Ministru al Afacerilor Europene a precizat ca in timpul mandatului sau s-a confruntat cu efectele tuturor greselilor facute in trecut, efecte care se vor vedea cu siguranta si in anii urmatori.

Iustina Sacalus,
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 78