Ciolos: "Nu exista riscul dezangajarii sau pierderii de fonduri pe PNDR”
Vizita de lucru a comisarului european pentru agricultura, Dacian Ciolos, in Romania s-a incheiat cu o conferinta de presa sustinuta pe 13 februarie 2013 la sediul Reprezentantei Comisiei Europene in Romania. In cadrul conferintei au fost punctate aspectele importante discutate de catre acesta cu oficialii romani cu privire la modul cum vom reusi sa gestionam banii primiti pentru agricultura dupa 2014, dar si la viitorul fondurilor structurale.
Dacian Ciolos a sustinut ca viitorul agriculturii romanesti depinde de modul in care autoritatile responsabile vor reusi sa stabileasca obiective realiste, adecvate nevoilor existente si in concordanta cu Politica Agricola Comuna. In acest sens, directiile trasate pana in momentul de fata vizeaza:
- posibilitatea transferarii pana la 10% din fondurile primite prin PAC pentru plati directe (pilonul I) catre programul de dezvoltare rurala (pilonul II);
- simplificarea platilor directe pentru fermele mici;
- intensificarea sprijinului pentru tinerii fermieri ceea ce inseamna ca plata de baza va fi suplimentata cu 25% pe perioada primilor 5 ani;
- alocarea unor plati directe diferentiate pentru zonele defavorizate;
Pentru reducerea decalajelor dintre statele membre in domeniul agriculturii, in Romania se preconizeaza o crestere a platilor directe. Astfel, subventia acordata pe hectar va creste cu 50% de la 119 euro/hectar cat este contributia europeana in prezent, pana la 196 euro/hectar, in timp ce in alte state membre, cu un nivel de dezvoltare ridicat, subventiile vor fi diminuate. Potrivit lui Ciolos, la nivelul Romaniei se lucreaza momentan la elaborarea in cadrul programului de dezvoltare rurala a unor subprograme pentru restructurarea unor sectoare (lapte, produse traditionale, micii producatori).
Dacian Ciolos: "In privinta dezvoltarii rurale, Romania este la coada, dar nu exista riscul dezangajarii sau pierderii de fonduri”.
Referitor la absorbtia actuala a fondurilor europene pentru agricultura, comisarul european a precizat ca, desi Romania este undeva la coada clasamentului statelor membre, pe partea de plati directe absorbtia este aproape de 100%, iar pe partea de dezvoltare rurala este de 38% fara prefinantarea acordata. Cert este ca nu exista risc de dezangajare anul acesta, insa trebuie sa se mentina un ritm accelerat de plata in urmatorii 2 ani.
In cadrul conferintei a fost adusa in discutie si absorbtia fondurilor structurale, Dacian Ciolos sustinand ca: "nu am cum sa comentez ambitiile domnului ministru (Teodorovici), eu sper sa mearga chiar mai departe de 50%, chiar daca, trebuie sa recunosc, va fi foarte greu data fiind situatia de la care se pleaca. (...) Dar faptul ca pana acum a fost redus, nu inseamna ca nu ar putea sa creasca de aici inainte". De asemenea, acesta considera ca pentru perioada actuala pot fi facute anumite simplificari doar la nivel inter-institutional pentru a nu ingreuna si mai mult colaborarea dintre autoritatile de management si beneficiari, urmand ca din 2014 sa aiba loc “simplificari serioase” deoarece procedurile din Romania sunt printre cele mai complexe.
Iustina Sacalus
www.fonduri-structurale.ro