Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Noi linii de finantare pentru afaceri eco-inovatoare si ONG-uri. Programul „Inovare in industria verde”, lansat oficial azi!

Innovation Norway a lansat astazi, 12 martie 2013, la Hotel Marshal Garden din Bucuresti “Green Industry Innovation Programme Romania”, un program care se adreseaza sectorului economic si care vizeaza sprijinirea afacerilor “verzi”, cresterea competitivitatii intreprinderilor, precum si stimularea inovarii.

In cadrul conferintei reprezentantii norvegieni, precum si oficialii romani au prezentat pe larg modul in care se va desfasura programul “Inovare in Industria Verde” de la depunerea proiectelor pana la implementarea acestora. Programul este finantat din fonduri norvegiene, iar operatorul de program este Innovation Norway, sprijinit de Ministerul Fondurilor Europene care va avea un rol consultativ. Suma totala destinata cofinantarii proiectelor este de circa 21,5 mil. Euro, acesti bani fiind alocati pe trei linii de finantare: “Proiecte individuale”, “Granturi mici” si “Relatii bilaterale Romania - Norvegia”.

Solicitantii eligibili pentru acest program sunt entitatile romanesti din sectorul privat cu activitate pe o perioada de minim un an fiscal, dar si ONG-urile care urmaresc sa dezvolte afaceri eco-inovative in regiuni mai putin dezvoltate (in cadrul liniei de finantare “Granturi Mici”). Mai mult, in cadrul programului sunt sprijinite parteneriatele romano - norvegiene astfel ca entitatile norvegiene de oricare tip, legal constituite in Norvegia, de cel putin 1 an, sunt eligibile ca parteneri de proiect. Proiectele realizate in parteneriat cu entitati norvegiene sunt puternic incurajate si vor primi puncte suplimentare in cursul evaluarii proiectului.

Activitatile eligibile in cadrul programului sunt legate de:

  •  dezvoltarea, implementarea si investitia in tehnologii ecologice, produse si servicii eco-inovative,
  •  reducerea sau reutilizarea deseurilor,
  •  eficienta energetica si utilizarea surselor regenerabile in afaceri,
  •  inovarea in afaceri.

In ceea ce priveste rata de confinantare, aceasta poate varia la un proiect la altul si va fi stabilita pe baza regulii de acordare a ajutorului de stat. Pentru IMM-uri cofinantarea poate ajunge pana la 50% din valoarea proiectului, iar pentru ONG-uri finantarea nerambursabila va reprezenta pana la 90%.

In cadrul programului “Inovare in Industria Verde” este prevazuta o singura sesiune de cerere de proiecte, cererile de finantare putand fi trimise pana pe 15 iulie 2013.

Mai multe informatii puteti gasi site-ul programului: www.norwaygrants-greeninnovation.no

Iustina Sacalus
www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 263