Programul Romania-Ungaria 2014-2020, aprobat de Grupul Comun de Lucru
Versiunea finala a Programului de cooperare transfrontaliera Interreg V-A Romania-Ungaria 2014-2020 a fost aprobata de Grupul Comun de Lucru pentru planificare strategica si programare in cadrul intalnirii organizate in perioada 21-22 aprilie.
Programul are o alocare de 189 de milioane de euro din FEDR-Fondul European de Dezvoltare Regionala si este structurat pe sase axe prioritare. Noul program de cooperare isi propune intensificarea relatiilor din zona de granita, pentru identificarea de solutii comune in vederea dezvoltarii economice si sociale a zonei eligibile. Documentul va fi supus aprobarii Guvernelor celor doua state membre si apoi transmis catre Comisia Europeana.
Reprezentantul Comisiei Europene, dl. Kypros KYPRIANOU, a felicitat echipa romano-maghiara, subliniind volumul mare de munca depus in vederea finalizarii documentului programatic. Kypros KYPRIANOU a afirmat ca documentul programului se remarca prin maturitatea continutului sau.
Intalnirea a fost organizata de Autoritatea de Management (AM) a Programului Interreg V-A Romania-Ungaria din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice din Romania (MDRAP), de Autoritatea Nationala (AN) - care functioneaza la nivelul Biroului Primului Ministru din Ungaria (PMO) si de Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Romania 2007-2013. Cele doua delegatii au fost conduse de d-na Doina SURCEL, director general adjunct in cadrul MDRAP (Romania), si dl. Zsigmond PERÉNYI, sub-secretar de stat in cadrul Biroului Primului Ministru (Ungaria).
Grupul Comun de Lucru a avut rolul de a asigura eficienta si calitatea planificarii si programarii viitorului exercitiu financiar, respectiv a Programului Interreg V-A Romania-Ungaria. Grupul a fost constituit din reprezentanti de la nivel national, regional si local ai celor doua state.
MDRAP gestioneaza, in perioada de programare 2014-2020, 14 programe operationale cu cofinantare din fonduri europene: Programul Operational Regional, Programul Operational Capacitate Administrativa si 12 programe de cooperare teritoriala europeana (6 programe pentru care MDRAP este autoritate de management sau autoritate comuna de management si 6 programe pentru care este autoritate nationala).
Programele de Cooperare Teritoriala Europeana presupun cooperarea, prin intermediul unor proiecte gestionate si administrate in comun de partenerii din statele participante, a unor regiuni din Romania:
- cu regiuni din statele vecine, in cadrul cooperarii transfrontaliere - prin care se finanteaza proiecte de accesibilitate (transport si tehnologia informatiei), mediu si prevenirea riscurilor, dezvoltarea economica si sociala si actiuni „people to people”;
- cu regiunile dintr-un anumit spatiu geografic, in cadrul cooperarii transnationale - prin care se finanteaza actiuni si dezvoltarea de retele care sa duca la dezvoltare teritoriala integrata in domenii precum: inovatia, mediul, accesibilitatea si dezvoltarea urbana);
- cu regiuni din orice stat membru al Uniunii Europene, in cadrul cooperarii interregionale - ce reprezinta cooperarea intre autoritatile publice pe probleme de interes comun, prin transferul de experienta si bune practici intre regiunile UE, prin constituirea de retele intre orasele UE, precum si intre cercetatorii UE.
Principiile de implementare a acestor programe se refera la cooperarea intre statele participante (toate proiectele trebuie sa fie dezvoltate si implementate in comun), la competitivitatea deschisa (in cadrul unor licitatii de propuneri de proiecte comune) si la dezvoltarea si implementarea in parteneriat, intre aplicanti/beneficiari provenind din statele participante la program a proiectelor selectate spre finantare.
Descarca Programul
Sursa: MDRAP