Beneficiar POSDRU? Vrei sa iti evaluezi OIul? Ministerul Fondurilor Europene iti pune la dispozitie un chestionar!

Conform unui comunicat oficial al Ministerului Fondurilor Europene, „pentru a veni in sprijinul beneficiarilor si pentru optimizarea procedurilor referitoare la evaluare, selectie, contractare, implementare, monitorizare si plata a proiectelor finantate prin POSDRU 2007-2013”, MFE a lansat un chestionar prin care se doreste realizarea unei evaluari a activitatii OI POSDRU.

Raspunsul beneficiarilor este foarte important pentru MFE, conform comunicatului, iar aspectele mentionate in chestionar vor fi luate in considerare pentru imbunatatirea proceselor gestionate de catre Organismele Intermediare si de catre Autoritatea de Management aferente Programului.

“Cred cu tarie ca un dialog cat mai transparent si continuu intre minister si beneficiarul POSDRU dar nu numai, va avea rolul de a evita o serie de neintelegeri si de nereguli care nu au putut fi stopate in trecut. Vreau sa stiti ca este vorba de o munca in echipa in cadrul acestui guvern, intrucat, in parteneriat cu toate ministerele implicate, construim un sistem transparent, eficient si orientat catre rezultate, catre viitor”, a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Totodata, comunicatul mentioneaza ca, MFE lucreaza in aceasta perioada, impreuna cu toti factorii implicati, si la eliminarea pe cat posibil a birocratiei generate de documentele pe hartie, cu referire inclusiv la procesarea platilor efectuate de autoritatile de management, pentru care se doreste solicitarea documentelor pe suport electronic. “Practic, vom scurta timpii de rambursare actionand in acest mod. Astfel de simplificari au ca scop final declararea mai rapida a sumelor la Comisie, pentru ca tara noastra sa incaseze cat mai curand banii nerambursabili”, a mai spus Marius Nica.

Acceseaza chestionarul

Persoanele interesate sunt indemnate sa completeze chestionarul pentru fiecare OI pentru care se doreste evaluarea pana pe 26 mai.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene