Programul de Cooperare Romania-Ungaria 2014-2020: Primul apel de proiecte se lanseaza in octombrie

Programul Interreg V-A Romania-Ungaria a fost prezentat in cadrul a 4 evenimente de informare care au avut loc in perioada 25-28 august 2015 in judetele eligibile din Ungaria, la Szeged, Békéscsaba, Debrecen si Nyíregyháza. Evenimentele de informare au fost organizate de Autoritatea de Management a Programului din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) si de Punctul de Informare din cadrul Biroului Regional de Cooperare Transfrontaliera Oradea (BRECO).

Participantii au putut discuta despre strategia programului, axele prioritare si obiectivele specifice, activitatile eligibile, alocarea financiara pentru fiecare axa si calendarul estimat pentru lansarea primelor apeluri de proiecte. Fiecare intalnire a inclus o sesiune de intrebari si raspunsuri, cu exemple de bune practici si prezentarea unui proiect de succes de catre beneficiarul unui proiect finalizat. Impartasirea experientelor din perioada de programare anterioara si schimbul de informatii au stimulat generarea de noi idei de proiect.

Evenimente de informare similare au fost organizate in prima saptamana a lunii august si in judetele eligibile din Romania, la Timisoara, Arad, Oradea, Satu Mare.

Programul Interreg V-A Romania-Ungaria va finanta proiecte cu caracter transfrontalier si strategic, care urmaresc valorificarea potentialului comun al regiunii si abordarea provocarilor comune.

Bugetul programului este de 231.861.763 euro, din care 189.138.672 euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR), repartizati pentru 6 axe prioritare:

  • Axa Prioritara 1: Protejarea in comun si utilizarea eficienta a valorilor comune si a resurselor (Cooperare in domeniul valorilor comune si resurselor). Buget: 48.502.844 de euro.
  • Axa Prioritara 2: Imbunatatirea mobilitatii transfrontaliere durabile si eliminarea blocajelor (Cooperare in domeniul accesibilitatii). Buget: 34.995.589 de euro.
  • Axa Prioritara 3: Imbunatatirea ocuparii fortei de munca si promovarea mobilitatii fortei de munca transfrontaliere(Cooperare in domeniul ocuparii fortei de munca). Buget: 55.070.771 de euro.
  • Axa Prioritara 4: Imbunatatirea serviciilor de ingrijire a sanatatii (Cooperare in domeniul sanatatii si preventiei bolilor). Buget: 57.034.498 de euro.
  • Axa Prioritara 5: Imbunatatirea prevenirii riscurilor si gestionarii dezastrelor (Cooperare in domeniul prevenirii riscurilor si gestionarii dezastrelor). Buget: 9.548.042 de euro.
  • Axa Prioritara 6: Promovarea cooperarii transfrontaliere intre institutii si cetateni (Cooperarea institutiilor si comunitatilor). Buget total: 4.013.379 de euro.

Aria eligibila este formata din 4 judete din Romania: Satu Mare, Bihor, Arad si Timis din Romania si 4 judete din Ungaria:Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés si Csongrád.

Calendarul indicativ de implementare: lansarea primului apel de proiecte este estimata pentru luna octombrie 2015.

Sursa: MDRAP