PNDR: Se prelungeşte cu o lună sesiunea de depunere pentru sM 16.4 şi sM 16.4a

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat prelungirea până la data de 31 august 2016, ora 16.00, a sesiunii de depunere a cererilor de finanțare prin submăsura 16.4 și submăsura 16.4a (Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol).

Conform comunicatului oficial, prelungirea termenului de primire a cererilor de finanțare s-a decis ca urmare a solicitărilor primite în acest sens din partea potențialilor beneficiari, precum și a sumelor disponibile pentru finanțarea proiectelor în sesiunea 2016.

Pragul lunar de calitate pentru perioada 31 iulie – 31 august 2016 va fi de 10 puncte pentru ambele submăsuri.

Solicitanții au la dispoziție fonduri europene nerambusabile în limita a 100.000 de euro pentru un proiect de cooperare între actori din sectorul agro-alimentar, inclusiv din cel pomicol, cu scopul de a comercializa produsele din lanțurile scurte de aprovizionare și de a facilita utilizarea metodelor inovatoare de comercializare a produselor şi atragerea unor categorii noi de consumatori.

Fondurile totale disponibile sunt de aproximativ 10 milioane de euro pentru ambele submăsuri.

Sursa: AFIR