POCU: Se prelungește perioada de depunere pe apelurile „Şcoală pentru toţi” şi „Profesori motivaţi în şcoli defavorizate”!

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a decis să prelungească sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru apelurile “Şcoală pentru toţi” şi “Profesori motivaţi în şcoli defavorizate” din cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU 2014-2020).

Conform comunicatului oficial, MFE răspunde astfel interesului foarte mare manifestat de potențialii beneficari dar și numeroaselor sesizări venite din partea acestora privind complexitatea procesului de depunere a proiectelor.

Același comunicat oficial indică faptul că prelungirea perioadei de depunere a cererilor de finanțare în cadrul apelurilor de proiecte "Școală pentru toți" și "Profesori motivați în școli defavorizate" are la bază următoarele considerente:

1. Multiplele solicitari de amânare a termenului, primite de la autorități publice și ONG-uri, care au adus în discuție complexitatea ghidurilor și a procedurilor administrative. De asemenea a fost semnalat în repetate rânduri contextul administrativ încărcat de la nivelul școlilor;

2. Necesitatea clarificării și corectării unor prevederi din ghiduri semnalate pe helpdesk-ul ministerului.

3. Dorința de a asigura condiții optime pentru dezvoltarea acestor proiecte cu un impact semnificativ în societate.

Noile termene limită pentru depunerea cererilor de finanțare sunt următoarele:

    • pentru apelul "Profesori motivați în școli defavorizate" - 14 decembrie 2016

    • pentru apelul "Școală pentru toți" - 16 decembrie 2016

Apelul „Şcoală pentru toţi”, cu o alocare de 173,2 milioane euro, se adresează în primul rând copiilor și elevilor precum și tinerilor și adulților din programe A doua șansă. Programul cuprinde măsuri integrate socio-educaționale și vizează în același timp familia, școala și comunitatea. Apelul este deschis tuturor școlilor, dar cele defavorizate au prioritate în evaluare.

Apelul „Profesori motivaţi în şcoli defavorizate”, cu o alocare de 25 milioane euro, este dedicat școlilor cu cel mai ridicat grad de defavorizare, care au mulți copii aflați în risc de abandon școlar și nu reușesc să atragă sau să mențină în școală profesorii calificați. Modelul internaţional de bune practici care a inspirat acest program este Teach for America, aplicat în ţara noastră de către organizaţia parteneră Teach for Romania.

Descarcă Corrigendum

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene