POCU: Ghidul „Măsuri integrate de prevenire a părăsirii timpurii a școlii”, publicat spre consultare!

Organismul Intermediar din cadrul Ministerului Educației Naționale a publicat ieri, 11 iulie 2017,  în consultare Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice „Măsuri integrate de prevenire a părăsirii timpurii a școlii” din cadrul POCU.

Tipurile de activități care vor fi finanțate în contextul acestui apel de proiecte sunt în principal cele care vizează acțiuni complementare de educație prin oportunități de învățare formală și nonformală adresate elevilor din învățământul obligatoriu aflați în situații de risc de părăsire timpurie a școlii, inclusiv prin dezvoltarea și furnizarea de curriculum la decizia școlii orientat spre valorificarea potențialului socio-economic, cultural local și a parteneriatelor cu actori relevanți, precum și prin îmbunătățirea competențelor profesionale ale personalului didactic în vederea implicării directe în măsuri de educație locală în sprijinul creșterii șanselor de acces la o educație de nivel superior și a angajabilității viitorilor absolvenți.

Propunerile sau observațiile privind îmbunătățirea documentelor se pot transmite până la data de 24 iulie 2017 la adresa de e-mail: educatie@fonduri-ue.ro.

Ghidul Solicitantului Condiții Specifice este aferent Axei prioritare 6 ”Educație și competențe”, Prioritatea de investiții 10 (i) ”Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”.

Sursa: www.fonduri-ue.ro