POR: S-a lansat apelul pentru proiectele nefinalizate ce vizează investiții în infrastructura rutieră

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 a lansat „Ghidul solicitantului – condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2018/6/6.1/5 proiecte nefinalizate, Apel pentru Regiunile Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia și Vest, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”.

Apelul este destinat proiectelor nefinalizate, iar cererile de finanțare pot fi depuse începând cu data de 14 mai până în data de 16 iulie 2018. Un proiect nefinalizat reprezintă un proiect ce poate conţine mai multe elemente fizice/ componente/ articole/ activităţi şi care la data depunerii cererii de finanţare nu are finalizat integral cel puţin unul dintre acestea.

Obiectivul specific al acestei priorități îl reprezintă creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei TEN-T, prin modernizarea drumurilor județene. Investițiile vizează modernizarea sau reabilitarea pentru îmbunătățirea parametrilor relevanți, a rețelei de drumuri județene care asigură conectivitatea, directă sau indirectă, cu rețeaua TEN-T, construirea/ modernizarea variantelor ocolitoare cu statut de drum județean aflate pe traseul drumului județean respectiv, precum și investiții destinate siguranței rutiere.

Investiţiile în dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport regională a fost prioritizată prin fundamentări economico-sociale în cadrul Planurilor de Dezvolare Regională, corelate cu Master Planul General de Transport (MPGT) etc.

De asemenea, necesitatea intervențiilor la nivelul variantelor ocolitoare cu statut de drum județean trebuie să rezulte din Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) ale respectivului oraș/ municipiu care să facă referire la utilitatea/ necesitatea proiectului respectiv, în funcție de nevoile de dezvoltare identificate la nivel local/ regional. În acest sens se va depune Lista de proiecte pe domenii de intervenție aferentă Planului de Mobilitate Urbană Durabilă sau Planul de acțiune aferent Planului de Mobilitate Urban din care să rezulte îndeplinirea condiției menționată. Pentru traseele ce parcurg mai multe județe din cadrul regiunii se pot încheia acorduri de parteneriat sau acorduri-cadru de colaborare cu rolul de a asigura cadrul legal de cooperare în derularea și implementarea proiectelor inter-conectate. Alocarea regională pentru acest apel de proiecte este de 54.548.248,62 euro.

Click aici pentru a vedea Ghidul solicitantului - condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr.POR 2018/6/6.1/5 proiecte nefinalizate.

Sursa: AM POR și ADR Sud-Muntenia