Școli reabilitate termic prin POR 2014-2020

Școlile gimnaziale Moara Nica și Lapos, din județele Suceava, respectiv Bacău, vor fi reabilitate termic prin POR 2014-2020.

În data de 11 septembrie 2018, Dl. Vasile Asandei, Director General ADR Nord-Est a semnat la Piatra Neamț două contracte de finanțare pentru Prioritatea de investiții - 3.1. B Sprijinirea eficienței energetice în două școli gimnaziale din comunități mici, dar ambițioase, după cum urmează:

  • Orașul Dărmănești, Județul Bacău, reprezentat prin Dl. Primar Constantin Toma, pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a obiectivului școala Lapos”, cu o valoare nerambursabilă de 235.608 EURO.

Prin măsurile propuse de intervenție asupra clădirii (anvelopa clădirii), respectiv a instalațiilor aferente (instalații de încălzire, apă caldă menajeră, ventilații cu recuperare de căldură, sisteme eficiente de iluminat, echipamente ce utilizează surse regenerabile), se urmărește reducerea consumului de energie finală și primară, dar și atingerea unui confort termic optim în interiorul clădirii.

De rezultatul acestor investiții în creșterea eficienței energetice vor beneficia cei 90 de elevi ai școlii și cele 15 cadre didactice care își desfășoară activitatea în unitate, având parte de condiții sporite din punct de vedere al confortului termic pe toată durata anului.

  • Comuna Moara, Județul Suceava, prin Dl. Primar Eduard Ferdinand Dzminschi, pentru proiectul „Creșterea eficientei energetice la școala gimnazială Moara Nica”, cu o valoare nerambursabilă de  374.865 EURO.

Lucrările propuse prin proiect vor viza creșterea eficientei energetice a școlii, în vederea reducerii cheltuielilor cu încălzirea pe perioada iernii și a cheltuielilor cu climatizarea pe perioada verii, a costurilor aferente consumurilor de energie electrică și de gaz metan, dar și evitarea pierderilor de energie termică și, implicit, reducerea cheltuielilor de întreținere. Beneficiarii direcți sunt cei 290 de copii și 32 de profesori, care se vor întâlni în condiții mai bune de școlarizare, dar și Comuna Moara, care va avea parte de facturi mai mici la energie.

Sursă: ADR Nord-Est