Fapte bune cu fonduri europene. Acțiuni concrete în care te poți implica și tu!
În anul 2018, Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Integrare prin educație și ocupare în județul Dâmbovița”, POCU/138/4/1/115130. Acest proiect are ca obiectiv reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială pentru un număr de 560 de persoane care trăiesc în comunități marginalizate din comuna Corbii Mari, județul Dâmbovița, printr-o abordare bazată pe măsuri integrate vizând îmbunătățiri sustenabile în ceea ce privește capitalul uman, ocuparea forței de muncă și condițiile sociale, medicale, juridice și de locuit.
Proiectul își propune următoarele obiective:
- Sprijin în domeniul educației pentru 200 persoane;
- Sprijin pentru creșterea gradului de ocupare prin formare profesională și stimularea antreprenoriatului pentru 320 de beneficiari, adică peste 57% din grupul țintă, din care minim 80 de etnie romă, adică peste 52% din numărul beneficiarilor de etnie romă implicați in proiect;
- Dezvoltarea și furnizarea de servicii sociale si medicale de calitate pentru membrii grupului țintă;
- Îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru minim 40 gospodării;
- Reglementarea actelor juridice pentru minim 40 persoane;
- Combaterea discriminării, promovarea multiculturalismului prin toate campaniile de informare și conștientizare ale proiectului, precum și implicarea activă în acțiuni de voluntariat a minim 30 membri din grupul țintă.
Pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor, proiectul are un buget de 22.499.511,94 lei (inclusiv TVA), din care 18.795.431,52 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE, 3.139.635,64 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 564.44,78 lei (inclusiv TVA) reprezintă valoarea co-finanțării eligibile.
Acțiuni concrete
O acțiune concretă a acestui proiect, în care a fost utilizată o parte din fondurile alocate, a fost achiziționarea a 10 containere pentru colectarea hainelor, încălțămintei și jucăriilor. Toate aceste obiecte colectate vor fi mai apoi donate persoanelor nevoiașe (copii și adulți) din comunitățile marginalizate. Asociația Atitudini & Alternative, partener în cadrul proiectului și organizație responsabilă de aceată acțiune, va asigura transparența procesului de distribuire a acestor obiecte prin postarea fotografiilor doveditoare pe pagina lor de facebook.
Cum te poți implica?
Dacă ai articole vestimentare și/sau jucării care nu îți mai sunt de folos și dorești să te alături acestei campanii, poți plasa articolele într-unul dintre containerele din următoarele puncte:
- CONECT BUSINESS PARK SA-B-dul. Dimitrie Pompei nr. 10A, Sector 2, București
- Kaufland România-Magazin, Kaufland Bucuresti Colentina- Sos Colentina nr 6, Sector 2, Bucuresti
- Kaufland România-Magazin, Kaufland Bucuresti Tudor Vladimirescu, Bd. 1 Mai, nr. 55, Sector 6, Bucuresti
- Kaufland România-Magazin, Kaufland Bucuresti Rahova- Str. Mihail Sebastian, nr. 88C, Sector 5, Bucuresti
- Kaufland România-Magazin, Kaufland Bucuresti Tei- Str. Barbu Văcărescu, nr. 120, Sector 2, Bucuresti
- Kaufland România-Magazin, Kaufland Târgoviște Centru- Str. Lt. Stancu Ion, nr. 2C, Targoviste, Dambovita
- Baneasa Center S.R.L-Baneasa Business Center, 19-21 Bucuresti-Ploiesti
- Genesis Property: West Gate (Militari)-Strada Preciziei 24, București 062204, Novo Park (Pipera)- Bulevardul Dimitrie Pompeiu Nr. 6, București.
Pentru mai multe informații, click aici.
Corina Chircea,