Fonduri Regio pentru construirea unei grădinițe în comuna Grădiștea, Călărași

În data de 18 octombrie, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Construire grădiniță cu program normal, în sat Grădiștea, comuna Grădiștea, județul Călărași”.

Aplicația are ca obiectiv îmbunătățirea standardului de viață din mediul rural, prin dezvoltarea infrastructurii educaționale, și este finanțată din Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (Regio), în cadrul Axei prioritare 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 „Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar, Operațiunea A.

Astfel, prin construirea grădiniței cu program normal, 60 de preșcolari vor beneficia de activități educaționale desfășurate într-un cadru optim, în condiții comparabile cu cele din zonele urbane. Investițiile preconizate de administrația locală, beneficiarul fondurilor Regio, au o valoare totală de 1.553.699,50 lei, din care peste 1,2 milioane de lei constituie alocarea din Fondul European de Dezvoltare Regională, aproximativ 196 de mii de lei reprezintă contribuția din bugetul de stat, cofinanțarea beneficiarului fiind de peste 30 de mii de lei. Proiectul va fi implementat în 42 de luni, în perioada 1 mai 2018 – 30 noiembrie 2021.

În prezent, în regiunea Sud Muntenia au fost depuse 1.174 de proiecte (inclusiv aplicațiile dedicate SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7,9 miliarde de lei. Dintre acestea, 116 aplicații, cu o valoare solicitată de peste 990 de milioane de lei, au fost depuse de solicitanții din județul Călărași. La nivelul Axei prioritare 10 sunt depuse spre finanțare 11 proiecte a căror valoare solicitată depășește suma de 53 de milioane de lei.

Sursa: ADR Sud Muntenia