Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Se discută înființarea unei comisii mixte care va analiza problemele întâmpinate de reprezentanții municipiilor legate de absorbția fondurilor europene și nu numai

În cadrul unei întâlniri de lucru dintre ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan cu reprezentanţii Asociației Municipiilor din România (AMR), s-a convenit asupra propunerii înființării unei comisii mixte Guvern-Asociația Municipiilor din România, care va analiza problemele întâmpinate de reprezentanții municipiilor legate de absorbția fondurilor europene, descentralizare sau transferul unor imobile în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale.

Am discutat cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România despre înființarea Comisiei de Acord Unic la nivel de primării, despre evitarea dezangajării pe proiecte cu bani europeni, dar și despre funcționarea unui Registru electronic prin care să se urmărească traseul documentelor în minister. Avem nevoie de digitalizare și, în acest context, administrația centrală trebuie să se ridice la nivelul unor administrații locale care au intrat deja în era digitală”, a transmis, după întâlnire, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan.

Sursa: MLPDA

Vizualizări: 216