Sprijin financiar pentru Balcanii de Vest
Miercuri, 29 aprilie, Comisia Europeană a anunțat acordarea unui sprijin financiar de peste 3,3 miliarde EUR de către UE, mobilizat în comun cu Banca Europeană de Investiții, în beneficiul cetățenilor din Balcanii de Vest. Acest pachet financiar vine în întâmpinarea nevoilor imediate legate de sănătate și de ajutoare umanitare cauzate de pandemia de COVID-19, fiind destinat să contribuie și la redresarea economică și socială.
În plus față de sprijinul consolidat, în contribuția sa publicată în perspectiva reuniunii liderilor UE și ai Balcanilor de Vest din 6 mai 2020, Comisia descrie, de asemenea, parametrii generali ai sprijinului pe termen mai lung care urmează să fie prezentat în cursul acestui an sub forma unui Plan economic și de investiții pentru regiune.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Avem responsabilitatea specială de a-i ajuta în această pandemie pe partenerii noștri din Balcanii de Vest, întrucât viitorul lor se află în mod clar în Uniunea Europeană. UE mobilizează un pachet financiar substanțial, confirmând această solidaritate puternică. Împreună vom depăși această criză și ne vom redresa. Vom continua să sprijinim regiunea și pe mai departe, inclusiv în privința reformelor necesare pe calea sa către UE, deoarece redresarea va funcționa eficient doar dacă țările în cauză continuă să își respecte angajamentele.”
Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a declarat: „Uniunea Europeană a luat măsuri rapide și cuprinzătoare pentru a sprijini Balcanii de Vest să combată pandemia de COVID-19, oferindu-le o asistență financiară fără precedent, precum și acces la multe dintre inițiativele UE. Iar activitatea noastră va continua cu pregătirea unui Plan economic și de investiții pentru această regiune, cu scopul de a contracara puternicul impact socioeconomic al crizei, de a moderniza economiile din regiune, de a sprijini reformele și de a începe eliminarea decalajului de dezvoltare, aducând astfel mai rapid beneficii concrete cetățenilor.”
Sprijinul acordat de UE Balcanilor de Vest pentru combaterea coronavirusului
Pachetul de sprijin financiar al UE, în valoare de peste 3,3 miliarde EUR, include realocări din Instrumentul de asistență pentru preaderare în valoare de 38 de milioane EUR destinate sprijinului imediat pentru sectorul sănătății, în special prin furnizarea de produse esențiale pentru salvarea de vieți, cum ar fi echipamente individuale de protecție, măști și aparate pentru respirație artificială; 389 de milioane EUR pentru a răspunde nevoilor sociale și în materie de redresare economică și alte 455 de milioane EUR aferente pachetului de relansare economică, în strânsă cooperare cu instituțiile financiare internaționale. Pachetul include și o propunere de asistență macrofinanciară în valoare de 750 de milioane EUR și un pachet în valoare de 1,7 miliarde EUR, reprezentând asistență din partea Băncii Europene de Investiții.
De asemenea, UE acordă refugiaților și migranților vulnerabili asistență umanitară imediată în valoare de 4,5 milioane EUR și 8 milioane EUR pentru a răspunde nevoilor urgente din taberele de migranți din regiune.
Ca urmare a pandemiei de coronavirus, și Balcanii de Vest au activat mecanismul de protecție civilă al Uniunii (UCPM) și au început deja să primească asistență, prin livrarea de echipamente și repatrierea cetățenilor, din partea statelor membre și a statelor participante la UCPM. În plus, având în vedere perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, UE îi tratează ca parteneri privilegiați, acordându-le acces la numeroase inițiative și instrumente rezervate statelor membre ale UE. Printre acestea se numără, de exemplu, achizițiile publice comune de echipamente medicale, exceptarea regiunii de la regimul de autorizare a exporturilor aplicat de UE pentru echipamentele individuale de protecție, asigurarea circulației rapide a bunurilor esențiale la frontierele terestre cu ajutorul „culoarelor verzi” și furnizarea de către UE a materialului de testare pentru a asigura funcționarea corectă a testelor de depistare a coronavirusului în Balcanii de Vest. Regiunea este, de asemenea, invitată să participe la activitatea organismelor relevante din domeniul sănătății.
Perioada ulterioară – un plan economic și de investiții pentru redresare
Balcanii de Vest vor avea nevoie de sprijin continuu pentru a face față impactului pandemiei după ce va lua sfârșit criza imediată. Mai târziu în cursul anului, Comisia Europeană va prezenta un Plan economic și de investiții pentru această regiune, menit să impulsioneze redresarea pe termen lung, să stimuleze creșterea economică și să sprijine reformele necesare pentru a avansa pe calea către UE.
Planul va include și un pachet substanțial de investiții pentru regiune. Pentru Instrumentul de preaderare III, Comisia a propus un pachet financiar aferent perioadei 2021-2027 în valoare totală de 14,5 miliarde EUR, din care cea mai mare parte este destinată Balcanilor de Vest. Comisia prevede o dublare a granturilor acordate prin intermediul Cadrului de investiții pentru Balcanii de Vest și o creștere substanțială a garanțiilor financiare menite să sprijine investițiile publice și private în regiune prin intermediul unui Instrument de garantare specific prevăzut în Cadrul de investiții pentru Balcanii de Vest.
Tranziția verde și transformarea digitală vor juca un rol central în relansarea și modernizarea economiilor Balcanilor de Vest. Investițiile în tehnologii și capacități ecologice și digitale, împreună cu o economie circulară, vor contribui la crearea de locuri de muncă și la creșterea economică. De asemenea, se va acorda sprijin pentru a îmbunătăți competitivitatea economiilor Balcanilor de Vest, pentru a le conecta mai bine în cadrul regiunii și cu UE și pentru a contribui la pregătirea Balcanilor de Vest pentru era digitală. Se va acorda o atenție specială legăturilor de transport și celor energetice, care sunt esențiale atât pentru dezvoltarea economică a regiunii, cât și pentru UE.
Abordarea reformelor fundamentale
Criza actuală va putea fi depășită numai dacă partenerii își îndeplinesc în continuare angajamentele în materie de reforme și obțin rezultate concrete în ceea ce privește punerea lor în aplicare. Aceste elemente sunt esențiale și pentru realizarea perspectivei lor europene. Pe lângă continuarea reformelor economice, este necesar să se acorde o atenție sporită statului de drept, funcționării instituțiilor democratice și administrației publice.
Context
Șefii de stat și de guvern din UE și din Balcanii de Vest se vor întâlni la 6 mai 2020 pentru o reuniune a liderilor UE și ai Balcanilor de Vest, în cursul căreia vor fi abordate provocările comune. Prevăzută inițial ca o reuniune la nivel înalt care urma să aibă loc la Zagreb, din cauza pandemiei de COVID-19, reuniunea se va desfășura acum prin videoconferință. Propunerile reprezintă contribuția Comisiei în perspectiva acestei reuniuni.
Răspunsul global al UE urmează o abordare de echipă, „Echipa Europa” (Team Europe): acesta combină resurse din partea UE, a statelor membre și a instituțiilor financiare, în special Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Împreună cu partenerii noștri, ne asigurăm că fondurile substanțiale alocate deja de UE Balcanilor de Vest sunt clar direcționate pentru a-i ajuta să facă față impactului pandemiei. În paralel, unele state membre ale UE oferă și sprijin bilateral, sub formă fie de fonduri, fie de donații de produse.
Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România