Operatorii culturali care vor să acceseze schema de ajutor de stat în context COVID-19 trebuie să se înregistreze în Registrul Sectorului Cultural
Ieri, 18 noiembrie 2020, în cadrul ședinței de guvern, a fost adoptat Memorandumul cu tema: Elaborarea unei scheme de ajutor de stat privind susținerea sectorului cultural prin acordarea de granturi pentru reluarea activității operatorilor culturali afectați de pandemia COVID – 19.
Schema de ajutor de stat a fost prezentată ieri, 18 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă susținută de vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
Schema de ajutor vizează 5 măsuri, iar beneficiarii eligibili sunt organizațiile neguvernamentale și societățile comerciale (IMM-uri, întreprinderi mari) care au desfășurat activități în ultimii 2 ani, conform raportului de activitate asumat de reprezentantul legal al solicitantului, în unul dintre domeniile: artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu, carte, audio-vizual sau educație culturală.
În cadrul schemei vor exista două tipuri de granturi, respectiv microgranturi, cu o valoare fixă de 4000 de euro și granturi variabile raportate la vânzarea de carte din anul 2019 sau la numărul de bilete comercializate în anul 2019, cu un plafon maxim de 800.000 de euro pentru fiecare beneficiar.
Conform unui comunicat emis ieri de Ministerul Culturii, beneficiarii eligibili trebuie să fie înscriși la data depunerii proiectului în Registrul Sectorului Cultural gestionat de Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală (INCFC).
Platforma Registrului Sectorului Cultural este disponibilă, iar perioada de preînscriere se va încheia miercuri, 25 noiembrie 2020.
Fonduri-structurale.ro va reveni cu documentele adoptate după publicarea acestora.
Antonia Anton,