Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Un cercetător român, câștigător al unui grant de aproape 1,5 milioane de euro în cadrul concursului „Consolidator Grant”

Consiliul European pentru Cercetare a anunțat ieri, 9 decembrie, câștigătorii celui mai recent concurs de granturi, „Consolidator Grant”, destinat cercetătorilor aflați la mijlocul carierei. Printre aceștia, cercetătorul român Andrei Terian-Dan, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (LBUS), a câștigat un grant în valoare de 1,45 milioane EUR pentru proiectul „O istorie transnațională a literaturii române (TRANSHIROL)”.

Finanțarea face parte din actualul program de cercetare și inovare al UE, Orizont 2020, în valoare totală de 655 de milioane de euro. Cu acest sprijin, noii beneficiari de granturi vor putea să își consolideze echipele și să aibă un impact considerabil.

O istorie transnațională a literaturii române

Ipoteza de lucru a proiectului TRANSHIROL — și unul dintre elementele sale inovatoare — este aceea că o literatură „națională” nu ar trebui considerată în primul rând un sistem, ci mai degrabă o rețea definită de comunitățile transnaționale în care este integrată. Andrei Terian-Dan și echipa sa și-au propus să documenteze istoria de cinci secole a literaturii române și creșterea progresivă globală a rețelei acesteia. Istoria transnațională a literaturii române care rezultă din acest demers încearcă să devină, în cele din urmă, o istorie a literaturii mondiale scrisă dintr-o perspectivă românească.

Proiectul va reuni nu numai un set de orientări de ultimă generație în materie de studii literare și în domeniul mai larg al teoriei culturii, ci și o serie de aspecte interdisciplinare, de la sociologie și imagologie și până la studii digitale și cantitative. Fiind expert în literatura română, pe parcursul carierei sale, profesorul Terian-Dan a fost cercetător invitat în Regatul Unit, Spania și Slovenia și își desfășoară în prezent activitatea la universitatea pe care a absolvit-o, și anume Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

37% dintre granturi au fost acordate cercetătoarelor

37% dintre granturi au fost acordate cercetătoarelor, cea mai mare proporție de la începutul schemei „Consolidator Grant”. Per ansamblu, rata de succes în rândul femeilor a fost de 14,5%, iar în rândul bărbaților, de 12,6%. De asemenea, au existat modificări ale ratelor de succes în privința a două dintre cele trei domenii în care sunt împărțite proiectele în scopul evaluării. În domeniul științelor fizice și al ingineriei, rata de succes în rândul femeilor a depășit-o pe cea din rândul bărbaților: 16,9 % pentru femei, comparativ cu 12 % pentru bărbați. În domeniul științelor vieții, femeile au câștigat 15 %, iar bărbații au câștigat 12,9 % din granturi.

Ce urmăresc cercetătorii să descopere?

Proiectele de cercetare propuse de noii beneficiari de granturi acoperă o gamă largă de subiecte din domeniul științelor fizice și inginerești, al științelor vieții, precum și al științelor sociale și umaniste.

Exemple ilustrate de cercetare selectată pentru finanțare

Rezultatele detaliate

În 2020, CEC a primit 2.506 propuneri de cercetare pentru granturi „Consolidator”, dintre care vor fi finanțate aproximativ 13 %.

Se preconizează că această nouă rundă de subvenții va crea peste 2.000 de locuri de muncă pentru bursieri postdoctorali, doctoranzi și alte categorii de personal care fac parte din echipele de cercetare ale beneficiarilor de granturi.

Lista cercetătorilor selectați pentru finanțare:

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Vizualizări: 301