Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Barometrul Economiei Sociale: Evoluția economiei sociale și a întreprinderilor sociale în România

Fundația „Alături de Voi” România a publicat raportul anual de cercetare privind economia socială din România, Barometrul Economiei Sociale. Raportul a fost realizat în cadrul proiectului „Acceleratorul de Întreprinderi Sociale!” implementat de către Fundația „Alături de Voi” România în parteneriat cu fonduri-structurale.ro și cofinanțat din Fondul Social European, prin POCU 2014-2020.

Documentul a fost elaborat în cadrul proiectului de către Ancuța Vameșu și a fost prezentat pentru prima dată la 13 mai 2021, în timpul Conferinței de Economie Socială.

Raportul a fost realizat prin analizarea și sintetizarea datelor statistice oficiale, accesibile la data de 30 martie 2021, precum și a răspunsurilor din cadrul unui chestionar cu 195 de respondenți, entități din economia socială.

Numărul organizațiilor economiei sociale crește an de an mai ales prin înregistrarea unui număr mare de asociații și fundații. Asociațiile și fundațiile constituie cel mai numeros segment al economiei sociale din România, atât din punct de vedere numeric (89,7% din organizațiile active în anul 2009), acest sector fiind cel mai important și din punct de vedere al veniturilor, activelor imobilizate sau al personalului salariat. Peste 90% dintre entitățile economiei sociale care aparțin lumii asociative, sectorului neguvernamental s-au creat după 1990, în timp ce cooperativele sunt în cele mai multe cazuri moștenitoarele unor patrimonii semnificative acumulate înainte de 1990.

Raportul abordează subteme precum: indicatori privind economia socială, rezultatele principale ale proiectului, integrarea în muncă a grupurilor defavorizate, etc.

Raportul complet este disponibil aici.

Pentru mai multe detalii legate de proiect și întreprinderile sociale participante, accesați următorul link.

Vizualizări: 761