Evaluarea pe HoReCa, aproape de final: Au mai rămas în verificări doar 202 de aplicații. 492 de dosare, admise în ultima săptămână

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a publicat astăzi, 12 noiembrie 2021, situația actualizată privind statusul aplicanților în cadrul schemei de ajutor de stat HoReCa - 20% din pierderea de cifră de afaceri între 2019 și 2020.

Potrivit documentului, au fost analizate toate cele 10.185 de dosare, 202 dintre acestea aflându-se încă în curs de evaluare sau au primit clarificări.

Comparativ cu săptămâna trecută, numărul dosarelor admise în cursul acestei săptămâni a crescut cu 492, ajungând la un total de 8.197. În ceea ce privește numărul dosarelor respinse, acesta a ajuns la 1.786.

MEAT îndeamnă beneficiarii să verifice aplicația STS și să răspundă la clarificări în timpul menționat în procedură (3 zile).

Descarcă situația detaliată

Descarcă situația sintetică

Nota redacției: Situația privind evaluarea dosarelor depuse pentru măsura HoReCa este preluată din situațiile oficiale publicate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. fonduri-structurale.ro nu are alte informații privind statusul evaluărilor, va sfătuim ca pentru neclarități să luați legătura cu operatorii call center-ului oficial la numărul 0219059.

Antonia Anton,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MEAT