14 tineri fermieri vor primi prin AFIR fonduri de peste 4 milioane de euro pentru utilaje agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor a publicat ieri, 10 martie 2022, Raportul de selecție lunar aferent primei etape (25 octombrie – 24 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 4.1 Investiții în exploatații agricole, componenta destinată tinerilor fermieri pentru achiziții de utilaje, din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

În urma procesului de evaluare și de selecție a cererilor de finanțare, 14  tineri fermieri vor primi finanțări în cuantum total de 4,15 milioane de euro pentru finanțarea investițiilor pe care aceștia le vor realiza în propriile exploatații agricole.

În prima etapă lunară au fost depuse on-line la AFIR 22 de cereri de finanțare, în valoare de 6,32 de milioane de euro. În această etapă, pragul de calitate a fost de minim 90 de puncte.

Valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordat prin AFIR pentru achiziția de utilaje de către tinerii fermieri în cadrul submăsurii 4.1 este de maxim 350.000 de euro, în procent de 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Următoarea etapă procedurală o reprezintă încheierea contractelor finanțare a investițiilor selectate prin raportul lunar, în termen de maxim 4 sau 7 luni (pentru situațiile determinate de necesitatea emiterii Acordului de mediu) de la data transmiterii notificării AFIR privind încheierea contractului de finanțare. În această perioadă, beneficiarii trebuie să prezinte la structurile teritoriale ale AFIR documentația necesară contractării.

Sursa: AFIR