POR: Semnarea a 13 noi contracte de finanțare, în valoare de peste 54 milioane de lei pentru educație, servicii sociale și promovarea spiritului antreprenorial
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 13 noi contracte de finanțare, în valoare totală de 54.321.088,44 lei, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, coordonat de MDLPA, se arată într-un comunicat oficial publicat ieri, 14 martie 2022.
Dintre acestea, un proiect are ca obiectiv creșterea competitivității unei firme, iar 12 proiecte vizează modernizarea infrastructurii socio-educaționale și creșterea calității vieții din:
- comuna Roșiori (jud. Bacău), pentru extinderea, reabilitarea și echiparea Școlii cu clasele I - VIII nr. 1, va beneficia de 3.942.085,86 lei;
- orașul Gura Humorului (jud. Suceava) va beneficia de 9.452.917,03 lei pentru investiții în infrastructura educațională din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1;
- orașul Negru Vodă (jud. Constanța), pentru îmbunătățirea infrastructurii cultural-recreative și a spațiilor publice urbane, va beneficia de 21.234.072,11 lei;
- comuna Dumbrăveni (jud. Suceava) va beneficia de 3.662.817,87 lei pentru creșterea eficienței energetice, modernizarea și reabilitarea Ateneului cultural;
- comuna Țigănași (jud. Iași), pentru construirea unui centru comunitar integrat în satul Stejarii, va beneficia de 468.837,39 lei;
- comuna Cepari (jud. Argeș) va beneficia de 3.723.756,14 lei pentru îmbunătățirea eficienței energetice prin reabilitarea termică, reabilitarea și consolidarea structurii de rezistență, modernizarea sistemelor de instalații prin utilizarea surselor regenerabile de energie la Școala gimnazială “Nicolae Velea”;
- comuna Solești (jud. Vaslui), pentru construirea unui centru comunitar integrat, va beneficia de 468.881,23 lei;
- municipiul Slobozia (jud. Ialomița) va beneficia de 893.884,76 lei pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copiii din cartierul Bora - Strada Maxim Gorki;
- municipiul Reșița (jud. Caraș-Severin), pentru modernizarea şi dotarea şcolilor şi grădiniţelor din zona urbană mediană (ZUM) - reabilitarea Şcolii Primare, a Grădiniței Mociur și a Grădiniței Dealu Mare, va beneficia de 1.254.096,62 lei;
- municipiul Caracal (jud. Olt) va beneficia de 7.804.399,45 lei pentru reabilitarea și modernizarea zonelor marginalizate ZUM 1 - Carpați și ZUM 2 – Fânărie, în vederea creșterii calității vieții;
- municipiul Hunedoara, pentru amenajarea unor spații urbane deschise de recreere și petrecere a timpului liber, va beneficia de 682.901,72 lei.
Sursa: MDLPA