Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Localitatea Grădinari din județul Olt, printre câștigătorii premiului „Capitalele incluziunii și diversității”

Vineri, 28 aprilie 2022, Comisia Europeană a anunțat câștigătorii primei ediții a premiului „Capitalele europene ale incluziunii și diversității”, iar localitatea Grădinari din județul Olt este printre aceștia. 

Scopul inițiativei este de a pune în lumină metropolele, orașele și regiunile din UE care reprezintă un exemplu în ceea ce privește politicile favorabile incluziunii. Câștigătorii care provin din cinci state membre – Croația, Germania, România, Spania și Suedia – au primit recunoaștere pentru activitatea pe care au depus-o în vederea creării de societăți mai echitabile, promovând diversitatea și incluziunea în ceea ce privește sexul, originea rasială și etnică, religia și convingerile, dizabilitățile, vârsta, drepturile persoanelor LGBTIQ și integrarea romilor.

Câștigătorul aurului la categoria „autorități locale cu mai mult de 50 000 de locuitori” este orașul Köln din Germania pentru strategia sa de consolidare a diversității și a incluziunii. Argintul a fost obținut de orașul Göteborg din Suedia, iar bronzul de orașul Barcelona din Spania. Câștigătorul aurului la categoria „autorități locale cu mai puțin de 50 000 de locuitori” este orașul Koprivnica din Croația pentru strategia sa de sprijinire a persoanelor cu dizabilități. Argintul a fost obținut de orașul Ingelheim am Rhein din Germania, iar bronzul de orașul Antequera din Spania. Câștigătorul aurului la cea de a treia categorie, respectiv categoria privind incluziunea romilor, este Andaluzia, Spania, pentru planul său cuprinzător de integrare a comunității rome. Argintul a fost obținut de orașul Göteborg din Suedia, iar bronzul de localitatea Grădinari din România.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în Româna

Vizualizări: 163